Elena Udrea cere reducerea pedepsei cu 154 de zile

Elena Udrea cere reducerea pedepsei cu 154 de zile
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Tribunalul Prahova urmează să se pronunțe în dosarul în care Elena Udrea a cerut reducerea pedepsei. Fostul ministru al Turismului a formulat o contestație la executare, solicitând scăderea a 154 de zile din pedeapsă, dintre care 83 de zile executate în Penitenciarul San Jose din Costa Rica și 71 de zile în Centrul de reținere Belgorod din Bulgaria - toate executate în baza aceleiași hotărâri de condamnare, potrivit News.ro.

Elena Udrea se află în prezent în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după extrădarea sa din Bulgaria.

Primul termen de judecată în această cauză a avut loc pe 8 aprilie, însă instanța a amânat pronunțarea și a solicitat documente suplimentare de la Ministerul Justiției și de la Tribunalul București.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, pe 7 aprilie 2022, pentru că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale, în schimbul garantării plății la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea. Prejudiciul imputat în acest caz se ridică la 3 milioane de euro.

Citit 611 ori Ultima modificare Marți, 29 Aprilie 2025 15:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.