Scandal cu luare de mită la vârful neurochirurgiei bucureștene

Scandal cu luare de mită la vârful neurochirurgiei bucureștene
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București, este acuzat de Direcția Națională Anticorupție(DNA) că ar fi primit mită în 89 de rânduri, sumele variind între 200 de lei și 1.000 de euro. În total, anchetatorii estimează că acesta ar fi încasat peste 25.000 de euro de la pacienți sau aparținători, în schimbul efectuării unor intervenții chirurgicale, investigații, consultații sau internări.

Pe lângă aceste acuzații, Gorgan este cercetat și pentru trafic de influență. Procurorii susțin că, în noiembrie 2024, i-ar fi cerut managerului Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, Corneliu Toader, să angajeze o cunoștință de-a sa pe un post de farmacist în cadrul instituției.

La rândul său, Corneliu Toader, ar fi solicitat, în schimbul angajării farmacistei, să i se permită stabilirea componenței comisiei pentru ocuparea unui post de profesor universitar la UMF „Carol Davila” - post pentru care chiar el candida, la disciplina Neurochirurgie.

Anchetatorii mai susțin că Gorgan s-ar fi folosit de influența pe care o deținea atât în cadrul UMF „Carol Davila”, cât și în cadrul Spitalului „Bagdasar-Arseni”, pentru a descuraja participarea la concurs a unui alt candidat, conferențiar universitar, consolidând astfel poziția lui Toader.

Ambii medici se află în prezent sub control judiciar pe o durată de 60 de zile. Printre obligațiile impuse se numără interdicția de a părăsi teritoriul României, de a comunica între ei sau cu martorii din dosar, de a profesa în instituții de învățământ medical de stat și de a exercita funcții de conducere sau activitate medicală în sistemul public.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

DNA a subliniat că cei doi sunt doar acuzați, iar până când nu vor fi condamnați, se consideră că sunt nevinovați, conform legii.

Citit 706 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Mai 2025 16:38

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro