Premierul Ilie Bolojan trece la consultări cu primarii din țară

Premierul Ilie Bolojan trece la consultări cu primarii din țară
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Premierul Ilie Bolojan a avut marți, la Palatul Victoria, consultări cu primari ai unor municipii din țară, principalele teme vizând clasificarea spitalelor municipale de urgență și reforma administrativă. Discuțiile s-au concentrat pe stabilirea unor criterii obiective de încadrare a spitalelor, în funcție de care pot fi asigurate finanțări din fonduri publice, relatează Agerpres.

O altă temă importantă a fost reforma administrativă. Premierul a subliniat că pachetul legislativ pregătit de Guvern vizează o reformă profundă, menită să crească eficiența administrației locale. La rândul lor, primarii au arătat că adoptarea rapidă a reformei ar sprijini implementarea proiectelor locale și buna funcționare a autorităților publice. 

În cadrul întrevederii s-a discutat și despre investițiile finanțate prin PNRR și programele guvernamentale. Ilie Bolojan le-a cerut edililor să semnaleze eventualele întârzieri la plata lucrărilor, pentru a debloca și fluidiza procesul la nivelul ministerelor.

Citit 460 ori Ultima modificare Marți, 03 Februarie 2026 16:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.