Guvernul vrea să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină, cu o amânare de 3 luni la motorină

Guvernul vrea să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină, cu o amânare de 3 luni la motorină
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi pe litru doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat premierul Victor Ponta.

El a precizat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre această temă, având consultări şi cu Fondul Monetar Internaţional.

Premierul a explicat că, astfel, operatorii de transport marfă care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta această acciză, pe care să o introducă în preţul bunurilor de consum.

El a precizat totodată că i-a informat atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre această soluţie şi a explicat că pentru cele trei luni de amânare nu este necesar să fie redeschisă Legea bugetului, ci doar de recalcularea unor parametri de deficit aferenţi acestei perioade.

Citit 600 ori Ultima modificare Luni, 09 Decembrie 2013 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.