DNA cere ca la pedeapsa lui Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an

DNA cere ca la pedeapsa lui Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorul DNA a cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, ca la pedeapsa lui Adrian Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute cinci ani de închisoare, după comasarea celor două sentinţe din dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".

În timpul judecării cererii de contopire a pedepselor, avocaţii au depus la instanţă CV-ul lui Adrian Năstase, pentru a demonstra faptul că fostul premier nu are nevoie de un sport de pedeapsă pentru a fi reeducat.

Apărătorii fostului premier au punctat faptul că în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", condamnările au fost orientate către minimum de pedepasă pentru faptele de care Adrian Năstase a fost acuzat de procurori.

Avocaţii lui Năstase au vorbit în faţa instanţei şi despre profilul socio-moral al fostului premier, arătând că el a executat deja 266 de zile din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii", astfel că scopul pedepsei a fost îndeplinit.

După pledoariile avocaţilor, procuroul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a cerut ca la cea mai mare pedeapsă primită de Adrian Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute, după comasare, cinci ani de închisoare.

Citit 917 ori Ultima modificare Luni, 28 Aprilie 2014 12:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.