DNA: Primarul din Piatra Neamţ, urmărit PENAL pentru fapte de CORUPŢIE

DNA: Primarul din Piatra Neamţ, urmărit PENAL pentru fapte de CORUPŢIE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Edilul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit penal, fiind acuzat că din 2009, folosindu-se de interpuşi, a administrat o firmă care a primit contracte finanţate din bani publici în comune din Neamţ şi pentru că s-a folosit de funcţia din partid pentru a influenţa funcţionari, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ şi preşedinte al organizaţiei locale a unui partid politic la data faptelor, este urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite, precum şi pentru folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, începând din 2009, Gheorghe Ştefan ar fi administrat în fapt SC Strong Montaj SA, fosta societate Tehnoutilaj SA, folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

Citit 759 ori Ultima modificare Vineri, 30 Mai 2014 09:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.