Lidera Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Iratxe Garcia Perez, a declarat luni, la București, că a primit o solicitare privind renegocierea procentului pentru pensii din PNRR pe care o va analiza, pentru a vedea "dacă există posibilitatea de a adapta planul actual".Întrebată dacă PNRR ar trebui renegociat, optimizat, de către România, în sensul creşterii procentului de 9,4% din PIB în care ar trebui să se încadreze ...
Două unități de învățământ tecucene vor beneficia de fonduri din PNRR. Astfel, conform primarului Lucian Costin, finanțarea obținută pentru reducerea abandonului școlar, prin Programul Național de Reziliență și Redresare, va ajunge la Școala Gimnazială "Ion Petrovici" (756.793 de lei) și la Școala Gimnazială "Nicolae Bălcescu" (398.177 de lei). Conform aceleiași surse, peste 700 de elevi tecuceni din familii defavorizate vor beneficia de tichete sociale de 500 de lei fiec ...
Zguduit din temelii de o deflagraţie în urma căreia o persoană a decedat şi cinci au fost rănite, blocul N6 din Centrul Galaţiului ar putea beneficia de consolidare seismică şi renovare integrată cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta dedicată clădirilor rezidențiale multifamiliale. Aleşii locali au aprobat deja depunerea proiectului ”Renovarea integrată a blocului N6, strada Domnească nr.16, Centru, Asociaţia de proprietari nr. 104” ...
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că a depus, într-o primă fază, pentru finanțare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), 39 de proiecte ce vizează renovarea și/sau consolidarea unor foste cinematografe, a Palatului Simion Gheorghiu, a fostului centru de recoltare din Țiglina, a clădirii din strada 1 Decembrie 1918 nr. 25, precum și a multor unități de învățământ. „Valoarea estimată a acestor prime proiecte ...

Bugetul Pieţelor, votat din a doua încercare

Vineri, 01 Aprilie 2022 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După o şedinţă ordinară maraton - care a avut loc miercuri, 30 martie, şi a durat aproape cinci ore, în care au fost supuse dezbaterii şi aprobării 163 de proiecte de hotărâre - aleşii locali au fost convocaţi joi, 31 martie 2022, în şedinţă de îndată. Alte patru proiecte de hotărâre prin care se solicită finanţare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru renovarea unor unităţi de învăţământ au fost votate. La finalul şedinţei ord ...

Microbuze electrice pentru elevi

Joi, 31 Martie 2022 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Deputatul gălățean George Stângă, președinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, anunță, printr-un comunicat de presă primit la redacție, faptul că primarii pot depune cereri la Ministerul Educației pentru repartizarea de microbuze școlare electrice ce vor fi achiziționate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).Pe lângă achiziția de microbuze școlare, unitățile administrativ-teritoriale vor primi și o fin ...
Nu mai puţin de 50 de proiecte de hotărâre au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local - aflată în desfăşurare în acest moment - la propunerea primarului Ionuţ Pucheanu, cu acordul aleşilor locali.  Dintre cele 50, 47 de proiecte vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a depunerii pentru finanţare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 - Valul Renovării. Deciziile trebuie luate urge ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat, luni, la Ploieşti, că lista spitalelor care ar urma să primească finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie completată, pentru a se ajunge la un echilibru, în condiţiile în care sunt judeţe cu patru obiective incluse în listă şi judeţe care nu au niciun obiectiv. "Da, dar nu trebuie modificată, trebuie completată (lista spitalelor - n.r.). Este o diferenţă, a modifica înseamnă a scoat ...
Consiliul Județean Galați își propune accesarea de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru creșterea eficienței energetice a Bibliotecii Județene "V.A. Urechia", a propriei clădiri din strada Eroilor nr. 13A, dar și în cazul Unității Medico-Sociale de la Gănești. Mai exact, cele trei proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi a viitoarei ședințe ordinare a instituției au în vedere axa 2 de finanțare - schema de granturi pentru eficienț ...

România este "în calendar" cu țintele din PNRR

Miercuri, 23 Martie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România este "în calendar" cu îndeplinirea ţintelor asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) până la data de 31 martie, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, care a subliniat că prima cerere de plată care va fi depusă în luna mai are legătură cu jaloanele închise în decembrie anul trecut."Suntem într-un calendar, ne ţinem de el. În decembrie, toate ministerele şi-au făcut datoria, am avut jaloane închi ...
Pagina 3 din 8