UPDATE | Muncitorii de la Calorgal au încetat, joi, 26 octombrie, în jurul prânzului, protestele, după ce au primit promisiunea că, săptămâna viitoare, îşi vor primi salariile restante. Asigurările au fost date de primarul Ionuţ Pucheanu, după o discuţie de aproximativ două ore cu sindicaliştii, la care a participat şi directorul general al Calorgal, Marian Alexandru. „Am convenit ca luni să primească lichidarea de pe luna septembrie, iar vineri, cel târziu, să primească ...
Galaţiul va avea şapte doamne în Consiliul Local, nu doar şase, câte numără în prezent forul deliberativ al oraşului. Aleşii locali vor lua act de încetarea de drept, ca urmare a demisiei, a mandatului liberalului Nicuşor Ciumacenco şi vor valida mandatul Angelei Ivan. Conform adresei transmise de PNL Galaţi, Angela Stela Ivan este următoarea supleantă pe listele partidului la alegerile locale din iunie 2016. Politiciana va activa în Comisia de buget finanţe, administrarea dome ...
Directorul general al companiei de stat TAROM, Eugen Davidoiu, a demisionat din funcţie. Decizia vine după ce premierul Mihai Tudose a hotărât efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la TAROM şi la Compania Naţională de Investiţii, începând de luni. Premierul Mihai Tudose, care luni dimineaţă a mers la Ambasada Spaniei pentru a semna în Cartea de condoleanţe deschisă pentru victimele atentatelor, a fost întrebat dacă se mai impun verificările ...

Când va DEMISIONA ministrul Educaţiei

Joi, 03 August 2017 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Întrebat dacă va demisiona în cazul în care elevii nu vor avea manuale la începutul anului şcolar, Liviu Pop a spus că o va face numai dacă vina este a ministerului, menţionând că pot fi edituri care să blocheze procedurile. Pentru manualele de clasa a V-a, Ministerul Educaţiei a alocat un buget de 25 de milioane de lei, iar pentru retipărirea manualelor pentru alte clase se vor cheltui 15-17 milioane de lei. În perioada 7-11 august, unităţile şcolare îşi vor putea alege man ...
Vali Viorel Sandu, protejatul deputatului Eugen Durbacă, şi-a dat demisia din funcţia de director general al Serviciului Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului (SPJADPP) Galaţi, din subordinea Consiliului Judeţean. Aleşii judeţeni au luat act, prin vot, de demisia acestuia, în şedinţa de miercuri, şi au stabilit un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare până la care acesta va mai conduce instituţia. Demisia lui Vali Viorel Sandu vine du ...
Chiar dacă, miercuri, 14 iunie, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Finanţelor Publice, gălăţeanul Viorel Ştefan va continua să-şi exercite mandatul până la publicarea deciziei de eliberare din funcţie în Monitorul Oficial, a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, Ministerul Finanţelor. „În acest moment, este important ca toate instituţiile statului să îşi desfăşoare activitatea normal ...
UPDATE, joi, 15 iunie, ora 22,30 | Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a cerut, în această seară, lui Liviu Dragnea să părăsească PSD. Șeful Guvernului a reiterat că își va da demisia din fruntea Executivului doar după ce Liviu Dragnea va demisiona din partid. "Până luni, îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească bine și să-și asume responsabilitatea acestei crize. După ce Dragnea demisionează, demisionez și eu", a punctat premierul. "Sunt membru de partid de 20 de ani și v ...
- Un grup de suporteri vă cere demisia printr-o petiţie online şi o scrisoare deschisă adresată ministrului Tineretului şi Sportului. Demisionaţi? - Nu am de ce să-mi dau demisia, atât timp cât ştiu că am fost corect şi am făcut tot ce mi-a stat în putere să susţin activitatea echipei din 1998 până acum trei ani, când au venit şi alţii să ne ajute pentru a putea face performanţă. - În petiţie se susţine că hocheiştii sunt neplătiţi din ianuarie. Care este, concret ...
Excluderea formaţiei de hochei CSM Dunărea Galaţi din Liga Mol a generat reacţia unora dintre suporterii campioanei din 2015 şi 2016, care consideră că s-a ajuns într-un moment în care existenţa echipei este pusă în pericol din cauza conducerii clubului. Una din primele acţiuni ale fanilor a fost iniţierea unei petiţii online prin care se cere demiterea lui Mihai Brandabur, directorul CSM Dunărea. “”Echipa de hochei pe gheaţă Dunărea Galaţi se află la un pas de desfiin ...
La aproximativ o lună şi jumătate după un scandal intern de proporţii, generat de o ţeapă financiară consistentă, pe care a luat-o din partea un escroc, coincidenţă sau nu, directorul economic al Apă Canal, Adriana Movilă, părăseşte societatea, iar compania anunţă concurs pentru ocuparea postului vacant.Reprezentanţii Apă Canal spun că directorul economic, căruia i-ar fi încetat contractul la finele lunii mai, şi-a dat demisia "din motive personale", fără a dori să fac ...
Pagina 6 din 19