În urma rezultatelor net inferioare celor de la alegerile precedente, filiala Galaţi a Partidului Naţional Liberal are, cu siguranţă, multe analize de făcut şi decizii de luat. Pentru moment, singura reacţie palpabilă în urma alegerilor din 9 iunie este demisia candidatului PNL la fotoliul de primar al municipiului Galaţi, Onuţ Atanasiu, din funcţia de prim-vicepreședinte al filialei județene a PNL Galați. Iată,în comunicatul primit la redacţie, care sunt motivele acestei decizii.
"Votul din 9 iunie 2024 a oferit o lecție usturătoare liberalilor gălățeni. Față de 2020, când PNL obținea șase locuri în consiliul local, cu 14.086 voturi (17,67% din total), în prezent se prefigurează jumătate din mandate, pentru că am obținut jumătate din voturile de acum patru ani: 7.396 (8,52%).Față de 2020, când PNL nu a avut candidat la funcția de primar ci l-a susținut pe reprezentantul USR, nu putem face o comparație obiectivă. În mod clar, însă, rezultatul actual este unul dezastruos. Explicații pot fi multe și ele vor fi discutate, în interiorul partidului. Pentru omul simplu, contează mai puțin. Trebuie să înțelegem și să respectăm aceste semnal de alarmă, pentru că alegătorii au întotdeauna dreptate. Iar alegătorii ne-au transmis că este momentul să venim mai aproape de ei, de nevoile lor. Ca profesor de fizică la Colegiul Național Vasile Alecsandri, sunt un om obișnuit cu performanța, fapt dovedit de cei aproximativ 50 de elevi olimpici cu care am avut onoarea să lucrez în carieră. Înțeleg însă și un semnal de alarmă, un moment de criză. Și înțeleg că trebuie produsă o schimbare, dacă vrem că momentul să nu se repete sau criza să nu se adâncească. În acest context, mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de prim vicepreședinte al filialei județene a PNL Galați. Rămân simplu membru, dar mă pregătesc să mă implic mai mult la nivelul oamenilor simpli, pe care îmi doresc să-i reprezint. Nu în ultimul rând, felicitări atât învingătorilor cât și competitorilor. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături. Îi asigur pe toți, indiferent ce au votat, de sprijinul meu ori de câte ori va fi nevoie.Rămân la părerea că lucrurile în Galați se mișcă mult mai greu față de alte orașe din România. Motiv pentru care voi lupta în continuare pentru aceste locuri, pe care le iubesc și care merită să recapete strălucirea de altă dată și forța economică din trecut.
Onuţ Atanasiu"