Un incendiu a produs panică în cartierul Micro 19, pe strada Zidarilor, încă de la primele ore ale dimineții, când un bar a fost cuprins de flăcări. La fața locului au intervenit 11 subofițeri cu doua autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj al Secției 3 Poliție Galați.
Incendiul a fost lichidat într-o oră și jumătate și din fericire nu s-a extins, însă au ars piese de mobilier din bar, lambriuri PVC pe o suprafață de aproximativ 100 de ...
Rușii au deschis focul asupra civililor care erau evacuați din regiunea Luhansk
Sâmbătă, 30 Aprilie 2022 10:51 | Publicat în Război în Ucraina
Rușii au deschis focul asupra civililor care erau evacuați cu două autobuze din Popasna, însă nu există încă informații legate de eventuale victime, a transmis sâmbătă primarul orașului din regiunea Luhansk conform Hotnews. Mykola Khanatov a precizat că 31 de civili erau evacuați din oraș, iar mulți alții doresc să plece. Administrația locală a trimis două autobuze pentru evacuarea acestora, însă trupele rusești au deschis focul, relatează Kyiv Independent. Nu exist ...
Incendiu la solarii în Matca. Pompierii sunt în alertă (VIDEO)
Miercuri, 23 Martie 2022 19:40 | Publicat în SATUL
Mai multe solarii din comuna Matca au fost cuprinse de flăcări în cursul după-amiezii de miercuri, 23 martie, la fața locului fiind mobilizate efective sporite de intervenție.
Mai multe echipaje de pompieri au fost mobilizate, mai ales că se suspecta o scurgere de gaze.
"La incendiul de la Matca au ars aproximativ 300 de mp. din trei solarii și o anexă unde dormeau muncitorii. Acționează trei autospeciale de la secția Tecuc ...
Incendiu cu degajări mari de fum, la un centru comercial din București (VIDEO)
Marți, 22 Martie 2022 18:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit marți după-amiaza la acoperișul unui magazin de pe Calea 13 Septembrie din Capitală. Potrivit ISU București, incendiul a izbucnit la acoperișul magazinului Prosper.
Intervin 8 autospeciale de stingere și două autoscări. Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, pe aproximativ 800 mp. Nu sunt raportate victime, oamenii din magazin fiind evacuați.
„Sunt degajări mari de fum influențate de vânt, motiv pentru care solicităm în ...
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reținut de poliție după ce a dat foc, aproape concomitent, la pubele de gunoi de pe două străzi din centrul Galațiului. Primul atac a fost la ghenele de gunoi aferente blocurilor C9-B8 de pe strada Melodiei, unde mai multe pubele au fost cuprinse de flăcări, fapt care i-a determinat pe locatari să sune la pompieri.
În timp ce echipajul se lupta să stingă incendiul, un alt apel, tot pe 112, semnala un incendiu similar pe strada Petru Rareș ...
Comisarii de mediu gălățeni și reprezentanții ISU Galați au efectuat o acțiune comună de control în zona Bălții Lozova, situată pe teritoriul administrativ al comunei Schela, ca urmare a incendiului care a avut loc în data de 12 februarie. La data controlului a fost identificată o suprafață de vegetație (stuf) incendiată, de circa 2 ha, și o altă suprafață incendiată, de circa 33 ha, în imediata apropiere a Bălții Lozova. De asemenea, s-au observat urme de incendiere a ...
O nouă intervenție în forță a pompierilor după o noapte de foc, pentru salvarea unui apartament în care a fost semnalat un incendiu. După ce, toată noaptea de miercuri spre joi, militarii au avut de lichidat un incendiu violent, ce a amenințat mai multe case și o școală din centrul orașului, ieri au avut de prevenit extinderea focului la apartamentele dintr-un bloc de pe strada Anghel Saligny. Focul care s-a manifestat la una dintre locuințe a necesitat intervenția, cu două auto ...
UPDATE. Opt ore de teroare în centrul Galațiului. Incendiu provocat de o persoană fără adăpost (VIDEO)
Joi, 03 Martie 2022 14:30 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE 3 martie 2022. Au fost opt ore de teroare în centrul Galațiului după ce un incendiu violent a izbucnit, miercuri seară, 2 martie, la acoperișul mai multor case învecinate cu Școala Gimnazială Nr. 16. Pompierii au luptat să limiteze extinderea focului, care a mistuit acoperișul comun al celor patru case, în suprafață de 600 de metri pătrați, și să împiedice extinderea la imobile din vecinătate, mai cu seamă la sediul școlii, aflat foarte aproape. Intervenția s-a fina ...
Peste 30 de incendii de vegetaţie, stinse de pompieri
Miercuri, 16 Februarie 2022 09:00 | Publicat în Actual
Nu mai puţin de 35 de incendii de vegetaţie uscată de pe raza mai multor localităţi din judeţul Galaţi au fost stinse de pompierii militari de la începutul lunii februarie, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. În cele 35 de incendii au ars aproximativ 110 hectare de vegetaţie uscată, stuf, mărăciniş şi lăstăriş, conform aceleiaşi surse.
Doar în ultimele trei zile, pe raza judeţului Galaţi, au avut loc zece incendii de vegetaţie uscată, care au ...
Locatarii unui bloc din Tecuci au trăit clipe de coşmar din cauza unui incendiu izbucnit astăzi la etajul patru al imobilului. O încâpere de depozitare a unui bloc de pe strada Ştrandului a fost cuprinsă de flăcări, din cauza unui grătar folosit și lăsat nesupravegheat.
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru lichidarea incendiului. În acest timp, pompierii au reuşit să evacueze o femeie de 60 de ani, imobilizată în scaun cu rotile, și o fata de ...