Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a pus sub acuzare pe avocatul Cătălin Dinulescu, din Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce a rostit un discurs la protestul organizat în Piața Victoriei de susținătorii lui Călin Georgescu, în luna ianuarie, în care a îndemnat oamenii să „pună mâna pe ciomege”. De asemenea, avocatul a postat pe TikTok un clip video, în care a adus noi amenințări, pri ...
Planul de destabilizare a României, prin inițierea de acțiuni menite să creeze haos cu ajutorul mercenarilor lui Horațiu Potra, a fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale, se arată în documentele Parchetului. Agerpres reamintește că una dintre infracțiunile de care este acuzat Călin Georgescu este cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii ...
Pe 15 februarie, se va împlini un an de la tragedia care a înroșit DN 25, la ieșirea de pe podul de la Traian, comuna Braniștea. O femeie își pierdea atunci viața după ce mașina condusă de soțul ei a fost lovită de un bolid la volanul căruia se afla un șofer băut și cu permisul suspendat. Doi copii care își așteptau părinții acasă au rămas orfani de mamă. Șoferul aparent vinovat a ieșit din arest după șase luni, iar dosarul încă stă pe masa procurorilor.  Traged ...
Nouă percheziţii au fost efectuate în Capitală şi în judeţele Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, în urma evenimentului care a avut loc pe 30 noiembrie la Tâncăbeşti, când mai multe persoane au participat la comemorarea a 86 de ani de la moartea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. ''Parchetul d ...
Sociologul Alfred Bulai a fost reținut, după ce a fost audiat timp de câteva ore, miercuri, pentru prima dată de la declanșarea anchetei pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Ancheta a fost declanșată în urma investigației Snoop care a dezvăluit abuzuri sexuale ale profesorului de la SNSPA asupra unor studente. Conform reprezentanților Parchetului Sectorului 1, citați de Hotnews.ro, la finalul celor peste trei ore de audieri la Secția de Poli ...
Anchetatorii au reușit ca, după trei săptămâni de la răfuiala violentă care a avut loc între două clanuri de romi din Tg. Bujor, să ia primele măsuri concrete Mai multe descinderi s-au soldat cu reținerea a 14 persoane și descoperirea unei arme de foc, cu care se presupune că s-ar fi tras în plină stradă. Bătaia generală din noaptea de 19 spre 20 iulie s-a concretizat inițial într-un dosar penal în care anchetatorii nu au putut lua măsuri imediate. Patru persoane implicat ...
Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican-Voiculescu au fost joi, la Parchetul General, pentru a fi audiați în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosire. Petre Roman, în calitate de fost prim-ministru în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, și Gelu Voican-Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990, sunt cercetați pentru infracțiuni con ...

Autorul triplului atac din Mazepa a scăpat de arest

Marți, 19 Martie 2024 17:00 | Publicat în JURIDIC
Andrei Pătrășcoiu a ieșit din arestul Poliției după ce, pe 14 februarie, și-a înjunghiat grav ambii părinți și pe un polițist. Gălățeanul de 34 de ani a fost eliberat deoarece Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunal, procurorii solicitând revocarea măsurii arestului întrucât inculpatul nu are discernământ.Citeste și: Atacatorul din Mazepa, arestat pentru 30 de zileLipsa capacității, care îl exonerează astfel de răspundere p ...

Relație de iubire terminată cu dosar penal

Vineri, 15 Martie 2024 15:35 | Publicat în JURIDIC
O relație de iubire începută în luna august a anului trecut s-a terminat prost pentru un bărbat de 30 de ani din Galați, care va da acum socoteală în fața legii pentru că și-a forțat iubita, cu 15 ani mai mică decât el, să întrețină relații sexuale de mai multe ori. Fapta individului a ajuns la urechile oamenilor legii spusă chiar de mama victimei, care a depus o sesizare în care povestea că minora a fost obligată de iubit să îi satisfacă acestuia dorințele sexuale. " ...
La trei săptămâni după ce a fost arestat pentru că și-a tăiat părinții într-un acces de furie și a înjunghiat un polițist, Andrei Pătrășcoiu a fost la un pas să fie pus în libertate. Procurorii au cerut internarea lui în spital după ce o comisie medico-legală a stabilit că nu are discernământ. Pe cale de consecință, tânărul cunoscut și drept consumator de droguri nu va fi tras la răspundere pentru faptele sale și nu va face nicio zi de pușcărie.Este doar o chesti ...
Pagina 1 din 2