Anchete la persoanele care au făcut apologia Mișcării Legionare
Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 11:42 | Publicat în Regional
Nouă percheziţii au fost efectuate în Capitală şi în judeţele Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, în urma evenimentului care a avut loc pe 30 noiembrie la Tâncăbeşti, când mai multe persoane au participat la comemorarea a 86 de ani de la moartea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
''Parchetul d ...
O tonă de pocnitori, într-un apartament din Galați
Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Un gălățean de 48 de ani și-a dat foc, din fericire doar la figurat, afacerii cu materiale pirotehnice pe care a pus-o la cale pentru sărbători
Omul s-a aprovizionat consistent cu tot felul de pocnitori și artificii, pe care nu ar fi avut dreptul să le comercializeze, dar care sunt foarte căutate, îndeosebi de copii și tineri. Convins de potențialul succes și profit, a depozitat într-o încăpere a apartamentului în care locuiește nu mai puțin de o tonă de articole, ca să-i v ...
Poliția din Galați a atacat ”țigările negre” din Brăila
Vineri, 29 Noiembrie 2024 09:00 | Publicat în JURIDIC
Nu mai puțin de 63 de percheziții au avut loc joi, 28 noiembrie, în județul vecin, dar și în București, Suceava, Călărași și Giurgiu, pe urmele unei grupări de contrabandiști care s-a născut și a prosperat la doi pași de Galați
Anchetatorii, în speță Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați și DIICOT, vorbesc despre o grupare formată din 12 persoane, care timp de un an s-a ocupat intensiv cu preluarea și stocarea de cantități mari de țigări cu timbru ...
Percheziții la Galați printre elevii care vând droguri în școli (foto/video)
Luni, 18 Noiembrie 2024 12:07 | Publicat în Prima Pagina
50 de percheziții în trei județe și în Capitală au fost puse în aplicare, luni dimineață, de procurorii DIICOT, pentru a proba activitatea infracțională a zeci de elevi și studenți despre care se susține că s-ar ocupa cu vânzarea de droguri în instituții de învățământ. Peste o sută de presupuși dealeri și consumatori urmau să ajungă luni, 18 noiembrie, la sediul DIICOT Iași, structură care are în lucru un dosar penal ce vizează traficul de droguri de mare risc.
...
Partide de vânătoare ilegale, în preajma Galațiului
Vineri, 08 Noiembrie 2024 18:40 | Publicat în SOCIETATE
Mai mulți vânători din județul Galați au intrat în atenția poliției, după ce, în privința lor, s-au ridicat suspiciuni că ar fi împușcat, în rânduri repetate, animale și păsări fără autorizații legale
Șapte mandate de percheziție au fost eliberate de judecători zilele trecute pentru a se proba suspiciunile care indicau deținerea de către cei trei de armament și trofee, mandate care au fost puse în aplicare în locații deținute de trei bărbați cu vârste de 45, 4 ...
Operațiunea „Jupiter”, peste o mie de percheziții și zeci de arestări
Duminică, 27 Octombrie 2024 13:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste o mie de mandate de percheziţie domiciliară şi 342 de mandate de aducere au fost aplicate, în perioada 21 - 25 octombrie, în cadrul unei noi faze a Operaţiunii "Jupiter", a anunţat, duminică, chestorul Aurel Dobre, director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, în urma activităţilor desfăşurate, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 57 persoane, 31 fiind reţinute, două arestate preventiv, ...
Patronul unei balastiere din Galați, acuzat de fraudă prin excavări ilegale (VIDEO)
Vineri, 25 Octombrie 2024 12:41 | Publicat în EVENIMENT
Au fost descinderi la sediul unei societăți comerciale din județul Galați care are ca obiect de activitate efectuarea de activități de exploatare a pietrișului și nisipului, în cadrul unui dosar penal ce vizează posibile fraude comise prin înregistrarea în fals a operațiunilor de excavare.
Dosarul penal în cadrul căruia s-au făcut cele patru percheziții vizează fapte ce s-ar fi petrecut începând cu anul 2023. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Econ ...
Arestaţi pentru că au vândut „moarte la plic” (foto/video)
Joi, 17 Octombrie 2024 18:00 | Publicat în JURIDIC
Au fost descinderi în Galați, la o grupare despre care se dețineau informații că s-ar fi ocupat cu distribuirea intensă de droguri pe piețe din trei județe
Cinci bărbați, suspectați că au procurat, deținut și vândut stupefiante din categoria celor de mare risc, își vor petrece următoarele 30 de zile în arest. Rețeaua despre care procurorii DIICOT Galați susțin că s-ar fi ocupat în cursul acestui an cu vânzarea de cristale la plic, drog considerat a fi de mare risc din c ...
Dealerii de droguri din Galați ”alimentează” minorii din județele vecine
Miercuri, 16 Octombrie 2024 18:51 | Publicat în Regional
18 percheziții și zeci de persoane duse la audieri formează bilanțul unor descinderi pe care procurorii DIICOT din Vrancea le-au făcut miercuri, 16 octombrie, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, în care sunt vizați inclusiv gălățeni.
Cei numiți la data perchezițiilor ”făptuitori” ar fi avut o activitate prolifică în ultimul an, distribuind droguri într-un orășel precum Adjudul, unul dintre punctele preferate de traficanți fiind o instituție de înv ...
În ce lux trăiesc găștile care tulbură liniștea orașului. Opulență, arme și droguri (FOTO/VIDEO)
Joi, 10 Octombrie 2024 18:20 | Publicat în Prima Pagina
Descinderile în forță făcute de Poliția Galați în cursul zilei de miercuri, 9 octombrie, la mai multe imobile deținute de indivizii bănuiți că s-au atacat în stradă de trei ori în weekendul trecut, au scos la iveală o realitate revoltătoare. Grupările despre care se susține că nu reprezintă structuri infracționale organizate locuiesc într-un lux orbitor, în locuințe din care au fost ridicate arme de foc, arme albe, muniție şi droguri.Raziile poliției făcute miercuri, ...