Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat, joi la Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng, anunţă Administraţia Prezidenţială. ”Intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune. Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, mai precizează Preşedinţia, într-un comunicat de presă. Şeful statul ...
Prezent la Galaţi, cu ocazia ediţiei locale a Topului Naţional al Firmelor Private din România, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a inclus pe agenda vizitei şi o întâlnire cu jurnaliştii de la "Viaţa liberă". Cu această ocazie, într-un interviu în exclusivitate, preşedintele patronatelor a punctat principalele probleme cu care se confruntă IMM-urile, fie că e vorba de mediul socio-economic, relaţiile cu instituţiile statului sau ultimele măsuri de ordin fiscal: - Cum aprec ...

Un preşedinte evocat la Universitatea Dunărea de Jos

Marți, 09 Octombrie 2018 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Thomas Woodrow Wilson, cel de-al 28-lea preşedinte american, care a avut un rol determinant în instaurarea păcii după Primul Război Mondial şi a influenţat astfel şi realizarea Marii Uniri, a fost evocat recent de către actorul Judd Bankert, în cadrul unei acţiuni organizate de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, împreună cu Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. În cadrul acţiunii ...

Se trag la sorţi preşedinţii Birourilor Electorale

Joi, 27 Septembrie 2018 16:30 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, joi, 27 septembrie 2018 | După ce a fost ales preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Galaţi pentru Referendumul din 6-7 octombrie 2018, preşedintele Tribunalului Galaţi, judecătorul Robert George Florea, anunţă faptul că duminică, 30 septembrie, de la ora 11,30, va avea loc tragerea la sorţi în vederea desemnării preşedinţilor Birourilor Electorale ale secţiilor de votare. Tragerea la sorţi va avea loc la camera 101 în incinta Palatului de Justiţi ...
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), a declarat, ieri, în deschiderea sesiunii plenare din cadrul summitului Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, că proiectele gândite în cadrul summitului vor fi sprijinite, că este avută în vedere dezvoltarea infrastructurii de transport, "mai ales în zona voastră", şi a subliniat faptul că respectarea statului de drept este esenţială, relatează Digi 24. "Iniţiativa celor 3 Mări este pe linia Uniunii Europene", a s ...
Salonul de toamnă al artiştilor plastici gălăţeni, vernisat luni, 10 septembrie, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", deschide o poartă către o lume inefabilă, ce nu trebuie ratată de iubitorii de frumos. Asta în timp ce preşedintele Filialei Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) - filiala Galaţi, plasticianul Sava David, le-a arătat unor colegi "cartonaşul galben". Preşedintele, care a tot forţat, uneori pe ton înalt, în aceşti ani, ridicarea ştachetei calităţii, dar şi a r ...
Şedinţa CSAT a fost suspendată, iar Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect privind rectificarea, în care să renunţe la tăierile bugetare în zona securităţii naţionale, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis. "Guvernul a publicat în august un proiect de rectificare bugetară, un proiect care reprezenta o rectificare bugetară puternic pozitivă, adică s-au alocat mult mai mulţi bani în plus decât în bugetul iniţial. Aşa a şi fost prezentată rectificarea, aşa ...

Cât câştigă mai-marii judeţului Galaţi

Marți, 04 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Surprinzător sau nu, administratorul public al judeţului, arhitectul-şef, dar şi directorul executiv al Direcţiei Economie şi Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean câştigă, lunar, net, mai puţin bani decât ocupanţii posturilor similare din cadrul Primăriei municipiului Galaţi. Cel puţin aşa reiese din răspunsul prompt, furnizat de autorităţile judeţene, la solicitarea noastră întemeiată pe liberul acces la informaţiile de interes public. În vreme ce Primăria munici ...

Candidat unic PSD-ALDE pentru prezidențiale

Duminică, 02 Septembrie 2018 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La aproximativ o săptămână după ce un lider al ALDE a declarat că partidul va avea propriul candidat pentru fotoliul de președinte al României, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunțat că social-democrații își doresc un candidat unic PSD-ALDE pentru alegerile din toamna anului viitor. "Le-am spus colegilor că trebuie să avem un candidat comun, nu neapărat să nu fie de la PSD. Nu am avut niciodată obiectivul de a candida la prezidențial ...

Tăriceanu, candidat la Președinție

Vineri, 31 August 2018 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Vicepreşedintele ALDE, Ioan Ţintean, care conduce şi filiala Bistriţa-Năsăud, a declarat, vineri, 31 august 2018, că partidul său a stabilit să meargă pe liste separate la alegerile europarlamentare de anul viitor, iar Călin Popescu Tăriceanu să fie candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale, relatează Agerpres. "S-a discutat foarte clar în Delegaţia Permanentă şi la CEx, în sensul că ALDE va merge separat pe liste la europarlamentare şi va avea candidat la preş ...
Pagina 13 din 27