Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Punând la îndoială vigilența oamenilor legii, un bărbat de 45 de ani din Tecuci, județul Galați, a plecat conducând un autoturism, deși era băut, puțin după miezul nopții de 20/21 iulie 2023. Din fericire nu ajuns prea departe pentru că a fost oprit pentru un control de polițiștii de la Rutieră care verificau traficul în zonă. În timp ce conducea o autoutilitară pe strada Ștefan cel Mare, din orașul de domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice, omul a fost oprit de echipajul de la Biroul Rutier Tecuci. „La testarea alcoolscopică, aparatul Drager a indicat valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a explicat agent șef principal Ciprian Stoica din cadrul IPJ Galați. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.   

Citit 3267 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Iulie 2023 03:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.