Un brăilean de 31 de ani a fost depistat drogat la volan. Bărbatul a fost remarcat de oameni legii, luni, 17 iulie, în timp ce se deplasa sinuos pe strada Lunca Siretului din Galați. În timpul verificărilor, brăileanul, care deține permis de conducere valabil, a manifestat un comportament de neliniște și incoerenţă în vorbire, motiv pentru care a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru cel de droguri. În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea, aparatul a indicat consum de metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice. În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Prins drogat la volan Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni Dosar penal după ce a condus beat și fără permis un tractor Avea permisul suspendat, dar conducea liniștit prin comună Unde acționează astăzi Poliția Locală Arest la domiciliu pentru gălățeanul prins beat și fără permis pe un moped
Mai multe din această categorie:

