Iasmina Ungureanu

Iasmina Ungureanu

ATENȚIE! Jocul Pokemon Go creează dependenţă

Sâmbătă, 30 Iulie 2016 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Pokémon Go a devenit rapid una dintre cele mai descărcate aplicaţii, punând stăpânire pe întreaga lume. Aproximativ 90 la sută dintre adulţii care au descarcat jocul au vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, potrivit companiei de publicitate mobile StartApp. Jocul, care le permite oamenilor să vâneze monştri virtuali, este deja mai popular decât Tinder, având şanse mari să devină cea mai de succes aplicaţie din toate timpurile. Conform psihologilor, prin numărul mare de oa ...

UNDE putem merge în concediu/ TRATAMENT balnear şi în zonele montane

Sâmbătă, 30 Iulie 2016 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Recunoscute atât în ţară, cât şi peste hotare, staţiunile balneare româneşti asigură tratarea afecţiunilor reumatice, cardiovasculare, respiratorii, tulburărilor sistemelor digestiv şi nervos, dar şi problemelor dermatologice şi ginecologice. Curele de ape minerale, sursele naturale de dioxid de carbon, precum şi băile de noroi constituie componente ale unui tratament complex, pentru diverse afecţiuni. Astăzi, pacienţii vin de pe tot cuprinsul Europei pentru a primi îngrijir ...

ACTELE necesare pentru a obţine PERMIS DE BIBLIOTECĂ

Vineri, 29 Iulie 2016 18:00 | Publicat în UTILE
Cei care iubesc lectura îşi pot face cu uşurinţă un permis la Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, de unde pot împrumuta cărţile care îi interesează. Obţinerea „permisului de intrare” se face pe baza actelor de identitate (buletin pentru cetăţenii români sau paşaport pentru cetăţenii străini) şi carnet de elev sau student, dacă este cazul. Minorii sub 14 ani vor fi înscrişi de unul dintre părinţi. Permisul este valabil cinci ani de la data înscrierii, cu exc ...

CONCERT cu trupa ”Duo Evergreen”

Vineri, 29 Iulie 2016 20:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Trupa „Duo Evergreen” concertează duminică, 31 iulie, începând cu ora 20,30, în Union Jack Pub. Este vorba de un grup instrumental, doi interpreţi la vioară şi pian, muzicieni cu multă experienţă, atât în ţară cât şi în străinătate. Ioan Badea este liderul trupei „Evergreen Duo” şi violonist profesionist la Teatrul Muzical „N. Leonard”. Cel de-al doilea membru al trupei este Marcel Iancu, la pian. Trupa a luat fiinţă în anul 2008, iar repertoriul constă în ...

MODERN MOVIE FESTIVAL/ Ce FILM rulează în această seară

Duminică, 31 Iulie 2016 19:45 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 31 iulie, începând cu ora 20,30, are loc festivitatea oficială de închidere a festivalului „Modern Movie Festival”. Publicul va putea viziona începând cu ora 21,00, filmul "Dincolo de calea ferată". Scurtmetrajul este este o comedie romantică cu nuanţe nostalgice, încărcată de muzică levantină, suspans şi umor. Radu se întoarce din Italia, după o absenţă de un an, şi îşi găseşte soţia total schimbată. Distanţa a creat neîncredere şi confuzie între ei, ...

MODERN MOVIE FESTIVAL/ Ce FILM rulează în această seară

Joi, 28 Iulie 2016 13:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Cea de-a şaptea ediţie a festivalului „Modern Movie Festival”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, care se desfăşoară pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, a început miercuri, 27 iulie. Festivalul a debutat cu o surpriză: prezentarea, în premieră absolută, a filmului artistic „Întoarcerea Magilor”, în regia lui Ioan Cărmăzan. Festivalul continuă astăzi, 28 iulie, de la ora 21,00, cu lungmetrajul „Pe malul mării”, protagoniştii fiind Angeli ...

SESIZEAZĂ CITITORII „Vieţii libere”/ Pe unde mai sunt RABLE ABANDONATE în Galați

Joi, 28 Iulie 2016 12:00 | Publicat în EVENIMENT
În urma campaniei cotidianului nostru, cititorii continuă să ne trimită poze cu rablele uitate de proprietari şi de timp. Una dintre maşinile abandonate se află în cartierul Mazepa II, pe strada Alexandru Cernat, în faţa blocului M5A. Nici cartierul Micro 16 nu este ocolit de epavele pe roţi, o astfel de maşină abandonată fiind staţionată, de câţiva ani buni, în faţa bisericii Sfantul Vasile. Tot în această zonă, în parcarea blocului 3G, de pe strada Frunzei, este lăsat ...

Profesorii din şcolile defavorizate, motivaţi cu BANI EUROPENI

Miercuri, 27 Iulie 2016 22:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică apelul de proiecte „Profesori motivaţi, în şcoli defavorizate”, cu o alocare de 25 de milioane de euro. Prin stimularea financiară se doreşte atragerea tinerilor către sistemul educaţional, dar şi pregătirea acestora în şcoli. Programul se adresează şcolilor din medii defavorizate, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor publice cu atribuţii în domeniul educaţiei, autorităţilor publice locale şi fu ...

CONCURS internaţional de fotografie cu PREMII în BANI. Condiții de participare și modul de ÎNSCRIERE

Miercuri, 27 Iulie 2016 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Asociaţia Universităţilor din Asia şi Pacific (AUAP), în parteneriat cu Şcoala de Jurnalism şi Comunicare din cadrul Universităţii Internaţionale SIAS, organizează prima ediţie a concursului internaţional de fotografie „Light of Asia and the Pacific”, cu scopul de a promova pacea, diversitatea culturală şi diferite filosofii educaţionale. De asemenea, concursul reprezintă o platformă pentru profesori şi studenţi, prin intermediul căreia, prin atitudini creative, pot fi ...

Sărbătorirea Crucii Roşii Române

Marți, 26 Iulie 2016 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", în parteneriat cu Biblioteca „V.A. Urechia”, Crucea Roşie Română (Filiala Galaţi) şi Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale, organizează miercuri, 27 iulie, începând cu ora 11,15, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, o serie de activităţi sub genericul „Crucea Roşie în slujba umanităţii”, menite să marcheze sărbătorirea a 140 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române. Cu acest prilej, muzeograful Mariana Delia Pohrib ...
Pagina 49 din 110

Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Un alt document îi va lua locul

Cardul de sănătate nu dispare peste noapte, de la 1 septembrie 2026, însă începe o nouă etapă în car ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Maratonul Resuscitării, astăzi, la Brăila. Și gălățenii pot afla cum ar putea salva o viață

Gălățenii care vor să se plimbe astăzi, 15 august, până la Brăila pot îmbina plăcutul cu utilul. Ba ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

ACCIZĂ. Guvernul reduce prețul motorinei cu 68 bani/litru, până la sfârșitul lunii august

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august, ...

Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”

Mugur Isărescu a declarat joia aceasta, la prezentarea raportului asupra inflației, că parcursul leu ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Sporting Liești, din nou cu parcurs foarte bun în Cupa României. Victorie clară pe terenul CSM Adjud

Echipa din Liești continuă parcursul foarte bun din Cupă. Început în sezonul trecut cu trei victorii ...

Oțelul și Sporting Liești și-au aflat adversarele din Cupa României

Cele două reprezentante ale județului Galați rămase în cursa pentru grupele Cupei României și-au afl ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

„Pungi antirisipă” într-o rețea de supermarketuri (și) din Galați

Lidl România a introdus în magazinele sale „Punga antirisipă”, o nouă inițiativă menită să contribui ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Ștefania vine la Galați. Concert cu intrare gratuită, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați joi, 13 august, pe terasa Shopping City Galați, unde Ștefania va susține un ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...