Maria Fabian

Maria Fabian

"Dosarul Albo" a fost AMÂNAT până pe 11 noiembrie

Joi, 16 Octombrie 2014 15:00 | Publicat în JURIDIC
În „dosarul Albo”, magistraţii Curţii de Apel Bacău au mai dat un termen până pe 11 noiembrie. Cei 21 de inculpaţi, condamnaţi de o primă instanţă, trebuie să-şi susţină probele pe care le au în apărarea lor. Reamintim că oamenii care au şi dat greutate acestui dosar, respectiv Viorel Gheorghiţă şi Dumitru Neculai, au fost condamnaţi la câte şapte ani de închisoare. Primul era şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), iar celă ...

ŢEAPĂ de un sfert de milion de euro/ Fosta iubită a BELGIANULUI are averea sub SECHESTRU

Joi, 16 Octombrie 2014 06:00 | Publicat în JURIDIC
După ce procurorii i-au pus sub sechestru o parte dinte bunuri, Cristina V. a contestat această măsură la Tribunal. De câteva termene însă, tânăra nu a avut cu cine se judeca din cauză că nu a fost prezent fostul iubit, belgianul despre care Parchetul susţine că fata l-ar fi ţepuit cu aproape 250.000 de euro. De asemenea, în dosar figurează şi o societate, care la ultimul termen nu a fost corect citată. Următoarea întâlnire în instanţă va avea loc pe 5 noiembrie. Potrivi ...

UN NOU TERMEN în dosarul cu care BOLDEA ne-a făcut "celebri"

Joi, 16 Octombrie 2014 12:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul instrumentat de procurorii gălăţeni ai DIICOT fostului parlamentar Mihail Boldea următorul termen de judecată este vineri, pe 17 octombrie. La Curtea de Apel Iaşi, se judecă, de aproape doi ani, tunul imobiliar dat de gruparea organizată, despre care DIICOT a susţinut că este iniţiată de Boldea. Dosarul, despre care şi Înalta Curte a atras atenţia că înaintează cu lentoare, are 21 de inculpaţi şi se află la prima instanţă, fără să fie încă soluţionat. R ...

"Dosarul Aviasan" merge din amânare în amânare, de mai bine de un an de zile

Joi, 16 Octombrie 2014 08:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul deputat de Galaţi, Mihail Boldea, are proces la Curtea de Apel Braşov pe 29 octombrie. Aici, DNA l-a trimis în judecată în „dosarul Aviasan”, pentru infracţiuni de corupţie, dar şi spălare de bani. Din iunie 2014, când procesul a depăşit faza camerei preliminare, datorită vacanţei judecătoreşti, termenul a fost dat pentru luna septembrie, când avocaţii, aflaţi în concediu, au solicitat o amânare, iar pe 1 octombrie, a fost rândul inculpatului Roşca să ceară o ...

TREI POLIŢIŞTI gălăţeni sunt ANCHETAŢI pentru CORUPŢIE

Joi, 16 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Ei sunt suspectaţi şi de favorizarea săvârşirii unor infracţiuni foarte grave * Unul dintre poliţişti, reţinut iniţial de DNA şi propus pentru arestare, a fost lăsat liber, iar ceilalţi doi au fost puşi sub control judiciar Comisarul Mircea Rusu (cunoscut opiniei publice şi drept "poliţistul-manechin" din Tecuci", dat fiind că a cochetat o vreme cu actoria şi modellingul), a fost reţinut, miercuri, 15 octombrie a.c., de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu. R ...

Poliţistul-fotomodel Mircea Rusu, din Tecuci, a fost reţinut de DNA şi este acuzat de corupţie

Miercuri, 15 Octombrie 2014 13:41 | Publicat în EVENIMENT
Poliţistul manechin din Tecuci, comisarul Mircea Rusu, a fost reţinut, miercuri, 15 octombrie 2014, de procurorii DNA Galaţi. El este acuzat de abuz în serviciu. Poliţistul, cunoscut pentru cariera lui în modelling, a fost adus la sediul DNA din Galaţi împreună cu alţi doi subalterni, agent şef adjunct Viorel Claudiu Andrei şi agent şef Isabel–Lucian Dobri. Mircea Rusu va fi dus astăzi la Tribunal cu propunere de arestare. Ceilalţi doi subofiţeri au fost puşi de procurorii A ...

Un nou termen din DOSARUL "ALBO" se JUDECĂ astăzi

Marți, 14 Octombrie 2014 04:00 | Publicat în JURIDIC
Astăzi, 14 octombrie, la Curtea de Apel Bacău, se judecă dosarul fostului şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Viorel Gheorghiţă. În dosarul "Albo", 21 de inculpaţi aşteaptă decizia finală a magistraţilor din Bacău. Printre aceştia se numără şi afaceristul Dumitru Neculai, patronul Grupului Albo, condamnat, ca şi Gheorghiţă, la şapte ani de carceră. DNA l-a acuzat pe Gheorghiţă că a luat sub umbrela funcţiei sale mai m ...

Tânăra care a ŢEPUIT un belgian nu are voie să plece din România

Marți, 14 Octombrie 2014 03:00 | Publicat în JURIDIC
Tânăra care a ţepuit un belgian cu circa 250.000 de euro trebuie să accepte restricţiile impuse de Parchet şi să nu plece din România. Tribunalul Galaţi a decis asta în mod definitiv. Cristina V. este cercetată de procurori pentru înşelăciune şi spălare de bani. Ea i-a promis iubitului că se căsătoreşte cu el, iar acesta i-a trimis bani cu care fata şi-a construit case şi şi-a cumpărat o maşină. Cazul este similar cu cel petrecut în 2009, când francezul Claude Franc ...

Cu două dosare penale în spate, BOCĂNEANU dorea un post în Finanţe

Marți, 14 Octombrie 2014 07:00 | Publicat în JURIDIC
În referatul propunerii de arestare a lui Emanoil Bocăneanu, făcut de cei de la DNA, se arată că în plin scandal penal, legat de cele două dosare pe care deja le avea, el a vrut să se angajeze tot într-o instituţie bugetară. Aflat în libertate, el s-a înscris, în perioada 22 - 24 septembrie, la un concurs organizat la Direcţia Regională a Finanţelor Publice, însă nu s-a mai prezentat. CITEŞTE ŞI: UPDATE/ Fostul prefect de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, REŢINUT DIN NOU ...

PROCURORII GĂLĂŢENI au reuşit să MODIFICE noul COD PENAL

Marți, 14 Octombrie 2014 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Parchetul Curţii de Apel Galaţi a reuşit să modifice felul în care se aplica până acum un articol din noul Cod penal * Împăcarea celor aflaţi în proces înlătură răspunderea penală, dacă se face până la finalul procesului Plecând de la semnalele procurorilor gălăţeni, Curtea Constituţională a decis, pe 7 octombrie, că părţile dintr-un proces penal se pot împăca şi în timpul procesului, chiar dacă s-a dat citire rechizitoriului sau, mai exact, cercetarea judec ...
Pagina 20 din 133

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Regionala CFR Galați vrea să reabiliteze podul feroviar dintre Lacu Sărat și Brăila

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru proie ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

UPDATE. United Galați a anunţat încheierea activității clubului

 Printr-un emoţionant mesaj publicat pe pagina de Facebook, United Galați anunţă. cu inima grea, înc ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cine poate primi pensie de urmaș toată viața. Condițiile care îi pot lăsa pe mulți fără bani

Pensia de urmaș poate ajunge să fie plătită soțului supraviețuitor până la sfârșitul vieții, dar nu ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...