Marius Chiriliuc

Marius Chiriliuc

Ninsoare şi zero grade Celsius la Harghita Băi

Luni, 27 Mai 2013 11:24 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Termometrele au arătat zero grade, luni dimineaţă, la Harghita Băi, unde a început să ningă, localnicii punând aceste fenomene meteorologice pe seama Sfinţilor de Gheaţă. Localnicii spun că sunt surprinşi de aceste fenomene meteorologice, întrucât nu se întâmplă prea des să ningă la sfârşitul lunii mai. "Ieri după-amiază (duminică - n.r.) a dat grindină şi a albit totul în jur, iar astăzi de dimineaţă, pe la 7.00, a început să ningă. Termometrul a arătat zero ...

Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste opt milioane de euro, nu a fost câştigat

Luni, 27 Mai 2013 08:37 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premiul cel mare la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste opt milioane de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase, respectiv 4, 40, 34, 17, 42 şi 49, potrivit site-ului Loteriei Române. Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 35.520.227,57 lei, potrivit loto.ro. La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) s-au înregistrat 19 câştiguri a câte 36.727,12 lei. Premiul categoriei I nu a fost câştigat nici la ...

GALERIE FOTO / Galaţiul este în sărbătoare! Voleiul masculin a promovat în prima ligă

Duminică, 26 Mai 2013 15:05 | Publicat în SPORT
Trei meciuri, trei victorii şi la Galaţi a început sărbătoarea după ce echipa masculină de volei Arcada a reuşit promovarea în Divizia A1. În ultimul meci al turneului găzduit de Sala "Florin Balaiş", Arcada Galaţi a dispus categoric de CSM Suceava, scor 3-0 (25-15, 25-12, 25-13). Cea de-a doua echipă promovată în Divizia A1 de volei masculin este CSU Timişoara. Arcada Galaţi a obţinut promovarea cu următorul lot de jucători: Liviu Râpeanu, Neculai Harabagiu, Sebastian Pa ...

Arcada Galaţi a promovat în prima divizie de volei a României

Sâmbătă, 25 Mai 2013 15:24 | Publicat în SPORT
Echipa masculină de volei Arcada Galaţi, înfiinţată în vara anului trecut şi finanţată de omul de afaceri Spiru Mantu, a obţinut sâmbătă promovarea în primul eşalon al ţării. În derbiul turneului de promovare găzduit de Sala „Florin Balaiş” din Galaţi, jucătorii gălăţeni au învins Universitatea Timişoara, scor 3-0 (25-12, 27-25, 25-23). După două victorii obţinute din tot atâtea meciuri disputate, Arcada Galaţi va evolua din toamnă în Divizia A1. În primu ...

Arcada Galaţi, prima victorie în turneul de promovare

Vineri, 24 Mai 2013 20:03 | Publicat în SPORT
Voleibaliştii de la Arcada Galaţi au obţinut vineri primul succes în cadrul turneului de promovare în Divizia A1. Sportivii antrenaţi de Marian Apostu au dispus cu scorul de 3-0 (25-19, 25-11, 25-16) de gruparea ardeleană CS Chimszed Cluj. În prima partidă a turneului găzduit de Sala „Florin Balaiş”, Universitatea Timişoara a învins pe CSM U Suceava: scor 3-1 (25-21, 25-19, 19-25, 25-19). Sâmbătă, în a doua zi a turneului de promovare, de la ora 10.30, este programată î ...

Sondaj comandat de BBC: Vezi care este cea mai populară ţară din lume

Joi, 23 Mai 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Germania este cea mai populară ţară din lume, potrivit clasamentului anual alcătuit de BBC pe baza unui sondaj de opinie în cursul căruia au fost intervievate 26.000 de persoane.Persoanele intervievate au fost rugate să acorde calificative de tip percepţie "preponderent pozitivă" sau "preponderent negativă" pentru 16 ţări şi pentru Uniunea Europeană.Germania s-a clasat pe primul loc, 59 la sută dintre opinii fiind "pozitive". Pe ultimul loc este Iranul.Sondajul comandat de postul ...

Peste 200 de milioane de euro vor fi disponibile în următorii patru ani pentru reconversia viţei de vie

Joi, 23 Mai 2013 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Peste 210 milioane de euro din fonduri europene vor fi disponibile în următorii patru ani pentru investiţii în reconversia şi replantarea viţei-de-vie, a declarat joi într-o conferinţă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. În ultimi patru ani au fost disponibili aproximativ 210 milioane de euro pentru procesul de reconversie/replantare a viței-de-vie. Banii au fost atrași în proporție de 100%, mult mai repede decât alte fonduri europene, iar solicitările au fost mult mai ma ...

Bosch deschide două fabrici în România în 2013, după investiţii de 120 milioane euro

Joi, 23 Mai 2013 14:52 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupul german Bosch va deschide în acest an două noi unităţi de producţie în România, la Cluj-Napoca şi Blaj, pentru care va investi până la sfârşitul anului 120 milioane euro şi va angaja 600 de persoane. Unitatea de producţie din Blaj urmează să fie deschisă în 8 iunie, în timp ce fabrica de la Cluj -Napoca este programată pentru ultimul trimestru din acest an. La Blaj, Bosch deţinea deja o unitate pentru tehnică liniară, care a fost extinsă cu o fabrică de senzori d ...

România are 7.000 de plângeri la CEDO, 3.000 pentru dreptul de proprietate

Joi, 23 Mai 2013 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
România are aproximativ 7.000 de plângeri la CEDO, dintre care 3.000 sunt legate de "potenţiala nerespectare a dreptului de proprietate", a declarat, joi, agentul guvernamental al României la Curtea de Justiţie a UE, Răzvan Horaţiu Radu, secretar de stat în MAE. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Răzvan Horaţiu Radu a declarat, la Cluj-Napoca, la o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a Universităţii "Babeş-Bolyai" ...

Cea mai puternică femeie din lume în topul Forbes

Miercuri, 22 Mai 2013 16:41 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cancelarul german Angela Merkel s-a menţinut pe prima poziţie în topul Forbes din 2013 al celor mai puternice femei din lume, devansându-le pe Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, şi pe Melinda Gates, soţia patronului companiei Microsoft, informează AFP. Este pentru a treia oară consecutiv când Angela Merkel a fost considerată de editorii revistei Forbes drept cea mai puternică femeie din lume şi a opta oară în ultimii zece ani. "Ea este coloana vertebrală a Uniunii Europene ...
Pagina 29 din 225

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Muncitor rănit grav pe șantierul unui bloc din Galați

Un bărbat de 55 de ani, muncitor pe un șantier din municipiul Galați, a ajuns în stare gravă la spit ...

Doi polițiști gălățeni, medaliați la Naționalele de Karate. Urmează competiția din Australia

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au urcat de mai multe ori pe pod ...

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci... cu armele Iubirii de Dumnezeu

Duminica dinaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” și „Sf ...

Bărbat din Toflea arestat după ce și-a sechestrat și bătut iubita, când era beat

Un bărbat din Toflea a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut și sechest ...

Nuntă în lumea politică. Alexandru Nazare s-a căsătorit

„Mulțumim tuturor pentru urări şi gândurile bune! Duminică binecuvântată!”, acesta este mesajul pe c ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

ANALIZĂ. Instituțiile financiare ocolesc titlurile de stat românești

Cererea pentru titluri de stat românești s-a menținut și lunea aceasta la cote scăzute, cu trei săpt ...

Bugetul pe acest an al Programului „Anghel Saligny” a fost epuizat. Depunerea noilor solicitări, suspendată din 11 septembrie

Fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” a ...

Analiza săptămânii. Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului

În urmă cu circa o lună, BNR și-a revizuit prognoza referitoare la creșterea prețurilor pentru final ...

Rețeaua de canalizare a Galațiului a funcționat fără probleme deosebite, după ploile de azi noapte

Ploile din noaptea de sâmbătă spre duminică, 12 spre 13 septembrie, se pare că nu au provocat proble ...

România, la un pas de o victorie istorică la Campionatul European de volei

”Tricolorii” au fost foarte aproape de un succes în al treilea meci, cu Germania, la Campionatul Eur ...

Oțelul caută puncte la Cluj, fără doi titulari importanți

Oțelul Galați încheie etapa a noua a Superligii cu o deplasare dificilă pe terenul Universității Clu ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada, în cantonament la Cheile Grădiștei

Au trecut câteva zile de când lotul formației gălățene s-a instalat în cantonamentul montan de la Ch ...

Câți bani publici primește Oțelul în comparație cu rivalele din Superligă

Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Ziua şi scandalul, la Inspectoratul Şcolar Galaţi. Şcoală abia renovată, dar fără forme legale de funcționare

După scandalul creat de neprelungirea mandatului fostului director al Liceului Tehnologic Nr. 1 Coro ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...