Cezar Oană

Cezar Oană

„Iarna Piliuță”, de Darius Vâlcov

Joi, 04 Mai 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
A fost nevoie să fie condamnat un biet om, ca să aflăm că până și Italia se află în exil. Cum adică... cine?! Darius Vâlcov, fost primar, fost ministru de Finanțe, iubitor și colecționar de artă. Săptămâna asta, Darius Vâlcov a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Fostul ministru a devenit celebru, artistic vorbind, mai cu seamă după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă și lingouri de aur, ascunse în pereții falși ai unor imobile și în cimitir.Iată c ...

Mare e grădinița ta, doamnă!

Miercuri, 03 Mai 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Titlul articolului de azi este ceea ce un copil de 4 ani a exclamat, când a ajuns prima dată la grădiniță. A doua zi, pruncul se mira la fel, la vederea grădinii zoologice din oraș, unde a mers cu „doamna de la grădi”.O grădină zoo din Anglia a dat anunț că angajează cinci persoane care trebuie să sperie pescărușii. Nu pe toți pescărușii din Marea Britanie, ci doar pe cei care vin la grădina zoo pentru a ciordi din mâncarea animalelor aflate în captivitate și din hale ...

Avem mare și plajă... să ne punem și-n Cap Aurora!

Marți, 02 Mai 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Teoretic, astăzi e a doua zi a lunii mai. Practic, românii sărbătoresc Revelionul Ospătarilor care, pe 1 Mai, au servit mici și mititei. Cei mai haioși sunt românii care, de 1 Mai, s-au dus la 2 Mai. Pentru ei, vilegiaturismul și distracția super și mega mișto sunt religie și fetiș. Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, analiștii și experții specialiștilor în Industria, Agricultura și Turismul Ospitalității au analizat și evaluat stațiunile de pe litoralul românesc. Cum îns ...

Micul Paris cu muștar

Luni, 01 Mai 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* La Radio Erevan Ghelie, un ascultător cu aer de proletar-meloman întreabă:- Ce-a fost mai întâi: Mai sau Luni?!- Bună ziua, domnule Iohannis, dar parcă dumneavoastră nu erați cu grătarul și cu Ziua Muncii..!Cum și-a dat seama pilotul aeronavei de lux care l-a adus pe Iohannis în România unde trebuie să aterizeze?! Simpatizanții Întâiului Vilegiaturist al țării exersau pentru festivitățile prilejuite de Ziua Națională a Micilor la Grătar de 1 Mai. Și, se știeee, nicio ...

Burdihanul Ancuței s-a mutat la Cluj

Sâmbătă, 29 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Un ascultător din Cluj sună la un post de radio din localitate și întreabă, ca să se afle-n treabă:- Cum se numesc oamenii rupți în gură de foame? - Foameni, însă nu numai pentru asta îi iubim!În orașul Cluj-Napoca există un restaurant în care, pentru a comanda o chiflă, trebuie să ai lângă tine cel puțin 3 giranți, ca să fii sigur că ți se aprobă creditul. Cât privește scobitoarea de după, deja se pune problema intervenției Fondului Monetar Internațional sau, ...

Horoscopul scuză mijloacele

Vineri, 28 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Trăiești cu deplina convingere că te-ai născut într-un sat de pescari amatori?! Te-au cam păcălit! Au uitat deliberat să-ți spună că, de fapt, ești atât de special, încât ai venit pe lume, ca să vezi lumina zilei, într-o maternitate în care oamenii se nasc... în funcție de zodie. La nașterea ta, planetele s-au aliniat, special pentru a-i ușura munca ginecologului. Soarele și Luna au vrut să-ți țină cununa, dar s-a sesizat Miliția Astrală, atrăgându-le atenția că ...

Pig Brother și cocina televizuală

Joi, 27 Aprilie 2023 06:10 | Publicat în MAGAZIN
Stimați telespectatori, dragi consumatori de conținut îndoielnic, bine că v-am mai găsit la o nouă emisiune veche de divertisment și chiloțăreală! Profităm de ocazie, pentru a face o întrebare de relativ bun-simț monstruos și văz enorm: Ce-a fost mai întâi, șoul vopsit, găina Iuliei Albu, puiul viu al lui Cristoiu sau TVR?!Dragă Cititorime, te anunț cu nedisimulată emoție că Televiziunea Română se află în negocieri pentru cumpărarea celebrului șou controversat „B ...

Cămașa de forță și diagnosticul de fițe

Miercuri, 26 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
„A fost odată”, așa încep mai toate poveștile, inclusiv cele cu celebrul Halat Alb. Nici măcar basmul bronșic nu scapă de expresia consacrată. Nu v-aș fi deranjat cu aceste cuvinte spitalicești care „ne doare”, dacă nu mi-ar fi atras atenția nesfârșitele discuții și dezbateri din spațiul public pe tema afecțiunilor psihice și psihiatrice. „O tânără jurnalistă a...”, cunoașteți „povestea”, n-are rost să răsucesc bisturiul narativ în rana provocată de e ...

Anamaria și Meșterul Manole

Marți, 25 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
- Manole, Manole, zidul tău mă strânge!- E clar! Ți-a rămas mic. Probează altul, Ană!- Manole, Manole, te rog frumos să nu duci în derizoriu oful meu!- Îmi pare rău, Prodanco, dar nu eu am început.Acest dialog cu parfum de deriziune v-a fost prezentat de divizia de construcții epice și legendare a rubricii „Baba arde și țara se piaptănă”. Orice asemănare cu îndrăgita vedetă de cabloid Anamaria Prodan nu este câtuși de puțin întâmplătoare.Stimați iubitori ai umoru ...

Școala cu reforma în fundul curții

Luni, 24 Aprilie 2023 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Aveți un minut să vorbim despre Domnu? Da, la Domnu Trandafir mă refer. Școala este bună, dar, vorba profului de Oenologie, trebuie să te ții de ea. La școală te duci, după aproximativ 7 ani de acasă. Brad Pitt ar da vina pe cei 7 ani din Tibet, însă asta e doar problema lui. A noastră e școala românească, cu problemele și culegerile ei de probleme, o școală lăsată de izbeliște, în plata Domnului. Da, tot la Domnu Trandafir mă refer.Conform unui amendament la Legile Edu ...
Pagina 84 din 85

Nadia Comăneci, în juriul „Românii au talent”. În locul cui?

„Nadia Comăneci, legenda care a arătat lumii că perfecțiunea este posibilă, caută acum oameni care s ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Licență de exploatare pentru parcul eolian din Galați care are contract cu Apple

Parcul eolian Green Breeze din județul Galați a primit licența de exploatare comercială de la ANRE, ...

Ziua Pompierilor, celebrată în avans de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați

Solemnitate, emoții, dar și gânduri de mulțumire și recunoștință. Aceasta a fost atmosfera din curte ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Primăria Smârdan anunță măsuri dure pentru cetățenii care aruncă ilegal deșeuri, după controlul Gărzii de Mediu

Un control al Gărzii Naționale de Mediu a pus din nou pe masă problema deșeurilor aruncate la întâmp ...

Fără curent până la opt ore în municipiul Galați și mai multe comune

Mai multe localități din județul Galați vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 12-17 ...

Salonul Auto GAS2026, de 15 ani cel mai mare Salon Auto din România

11-13 Septembrie, Faleza Superioară Galați, intre parcul Viva si Elice Galați Auto Show (GAS) revin ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

După renovare... lucrări de reparaţii curente la Biblioteca „V.A. Urechia”

Nu mai puţin de 7.718.200 de lei inclusiv TVA, aceasta este valoare finală a investiţiei de care a b ...

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Negocierile pentru vânzarea Liberty vor începe de la prețul de lichidare

După eșecul celor două licitații organizate pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic Libert ...

Modernizarea infrastructurii de irigații din județul Galați, la zi

 Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați (FTIF) din cadrul ANIF continuă programul de mo ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Selecționata României, înfrângere în grupele CE la volei masculin

În perioada 9-16 septembrie sunt programate meciurile din grupe ale Campionatului European de volei ...

Două absențe importante pentru Oțelul în deplasarea de la Cluj

Oțelul va aborda partida din deplasare cu Universitatea Cluj fără doi dintre jucătorii importanți ai ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Femeie din Galați, prinsă când ridica un colet în care era o armă

O femeie de 40 de ani, din comuna Gohor, județul Galați, a fost prinsă de polițiști în timp ce ridic ...

Bărbat acuzat de pedofilie după ce ar fi violat și bătut o minoră din Galați

Un bărbat de 34 de ani, din Nănești, județul Vrancea, a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agres ...

Control judiciar pentru gălățeanul care și-a urmărit cumnatul, cu un cuțit, în trafic

Bărbatul de 44 de ani, din Pechea, reținut după scandalul izbucnit în trafic, la Cuza Vodă, a fost p ...

Tânăr prins beat la volan în miez de noapte

Un tânăr de 25 de ani din județul Vaslui a fost prins în noaptea de 7 septembrie, în timp ce conduce ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...