Din păcate, nici la cea de-a doua licitaţie pentru Liberty nu s-a prezentat nimeni. Cu toate acestea, administratorii concordatari afirmă, printr-un comunicat de presă, că discuţiile cu potenţialii investitori vor continua. „Interesul pentru Combinatul Siderurgic Galați rămâne activ; procesul de vânzare continuă”, acesta este mesajul transmis printr-un comunicat de presă, vineri, 19 iunie 2026, pe care îl publicăm în continuare. Consorțiul administratorilor concordatari Eu ...

Patru șoferi beți, prinși în trafic într-o singură zi

Vineri, 19 Iunie 2026 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Patru bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 41 de ani au ajuns în atenția polițiștilor gălățeni, miercuri, 17 iunie, după ce au fost depistați beți la volan. Primul șofer prins a fost un bărbat de 41 de ani din Berești, care conducea un tractor pe o stradă din oraș. Testarea a indicat în cazul său o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. La scurt timp, în municipiul Galați, un bărbat de 34 de ani a fost oprit în timp ce conducea un moped. Aparatul eti ...

„Lumea Cristinei”, la Casa Artelor

Sâmbătă, 20 Iunie 2026 00:00 | Publicat în CULTURA
Culoare, sensibilitate și măestrie, toate acestea se regăsesc la Casa Artelor, în cadrul unei expoziții ce poartă semnătura Mircea Iordache. „Lumea Cristinei” este o expoziție de pictură cu lucrări reprezentând reproduceri de tablouri, inclusiv unele celebre, pictate cu măiestrie și aflate în colecția personală a organizatorului. Expoziția se va desfășura în perioada 20 iunie - 9 iulie, la Casa Artelor, din strada Domnească nr. 58. Accesul este gratuit, iar orele de ...

550 de elevi seminariști, în vacanța mare

Vineri, 19 Iunie 2026 17:00 | Publicat în Regional
550 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați au încheiat, cu arhierească binecuvântare, anul școlar 2025-2026. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a fost, ca de obicei, în mijlocul copiilor, săvârșind Sfânta Liturghie, mulțumind pentru rezutatele frumoase și rugându-se pentru o vacanță cu odihnă activă, pentru seminariștii mari și mici. După tradiție, copiii din clasele pregătitoare, primare și gimn ...
Parlamentul European a adoptat rezoluția privind acțiunile provocatoare ale Rusiei și incursiunile cu drone în România, statele baltice și Finlanda, într-un vot cu miză directă pentru securitatea flancului estic, Marea Neagră și comunitățile românești de la graniță. Conform Mediafax, prin acest vot, eurodeputații condamnă ferm încălcările repetate ale spațiului aerian al statelor membre ale Uniunii Europene și NATO, pe care le descriu drept parte a unei strategii mai amp ...
Într-un decor de poveste, amenajat pe platoul din spatele Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 30 din Galați, transformat pentru o zi într-o veritabilă grădină de vară a talentelor, s-a desfășurat, recent, cea de-a III-a ediție a Festivalului-concurs „Talente dunărene”, organizat sub coordonarea directoarei Grădiniţei Nr. 30, Tincuța Bordeianu. Scena amenajată în aer liber a devenit locul în care zeci de copii talentați au oferit publicului momente artistice memorabile. A ...
Aproape 22.000 de pensionari din județul Galați primesc indemnizație socială pentru completarea veniturilor, statul alocând lunar peste 11 milioane de lei pentru sprijinirea persoanelor cu pensii mici. Informațiile au fost prezentate miercuri, 17 iunie, în cadrul ședinței trimestriale a Comisiei Județene privind Incluziunea Socială Galați, la care au participat prefectul George Toderașc și subprefectul Veronica Macri. Potrivit datelor furnizate de Casa Județeană de Pensii Galaț ...
Așa cum ne-am obișnuit, și în acest an, Ziua Iei va fi celebrată cu fastul cuvenit. Centrul Cultural „Dunărea de Jos” împreună cu Consiliul Județean Galați organizează, sâmbătă, 20 iunie, la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele, un eveniment special dedicat celebrării frumuseții cămășii tradiționale românești, „Ziua Iei în vatra satului”. Iubitorii tradițiilor românești sunt așteptați de la ora 10.00, pentru a admira costumele populare tradiționale române ...
Adolescența este o vârstă care vine cu provocări și cu frământări, cu prima iubire și prima deziluzie. Din păcate, pentru Aurelian (16 ani), vârsta adolescenței a venit cu o provocare greu de dus, atât pentru el, cât și pentru sora lui, Lucia Alexandra, singura sa rudă. În urmă cu ceva vreme, Aurelian, elev la Școala „Grigore Moisil” din Galați, a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică cu celulă comună B, boală care l-a trimis direct la Spitalul "Fundeni" ...

"Oscarurile româneşti", decernate de masoni

Vineri, 19 Iunie 2026 00:00 | Publicat în TV MANIA
O gală supranumită "Oscarurile româneşti" promite televiziunea publică pentru duminică, 21 iunie. Începând cu ora 18,00, TVR 2 va transmite cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor Marii Loje Naționale (MLNR). "Ca în fiecare an, Gala Premiilor MLNR îşi propune să promoveze şi să recompenseze spiritul creator, inovator şi inventiv al poporului român în domenii vitale pentru destinul nostru colectiv. Totodată, îi încurajează pe tineri să urmeze această cale, oferindu-le re ...
Pagina 139 din 4105

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Început de an școlar cu unități de învățământ fără autorizație de funcționare, la Galaţi

Așa cum se întâmplă la începutul fiecărui an școlar, mai multe unități de învățământ din municipiu ș ...

Sute de sancțiuni pentru pietoni, bicicliști și trotinetiști, în Galați

Bicicliștii au fost cei mai sancționați în ultima săptămână, în județul Galați. Polițiștii rutieri a ...

Alertă imediată: Cod portocaliu de vreme rea în câteva localităţi ale judeţului

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare imediată – Cod portocaliu – valabilă pân ...

Șofer de 64 de ani, prins beat la volan

Un bărbat de 64 de ani din Drăgănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan pe ...

UNIC în România. Heliport SMURD, acces direct către UPU și o parcare supraetajată cu peste 460 de locuri, la Spitalul Județean Galați

Consiliul Județean Galați a dat astăzi în folosință parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Cl ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Licitaţie pentru primul centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din municipiul Galaţi

Dacă va obţine finanţări europene în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Galaţiul a putea avea do ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Tenis. Zile de neuitat la Bursaspor pentru un grup de sportive de la Clubul Dacia

Un grup de sportive de la Clubul Dacia, însoțite de antrenorul Mircea Basarab și părinți, au petrecu ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Detectoare de fum gratuite montate de pompierii gălățeni în 500 de case din județ

Detectoarele de fum și monoxid de carbon reprezintă un mijloc simplu, dar extrem de important de pro ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...