România - creștere accelerată a datoriei publice

Vineri, 05 Decembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România înregistrează a doua cea mai rapidă creștere a datoriei publice din UE, care a crescut cu 245,9% în ultimii zece ani, în principal pentru finanțarea cheltuielilor statului. Premierul Bolojan recunoaște: „ne-am împrumutat accelerat în ultimii 5 ani. Avem credite de peste 200 de miliarde de euro, iar dobânzile pe care le plătim sunt la aproape 3% din PIB”, informează news.ro.   Vineri, Guvernul analizează proiectul privind administrarea datoriei publice pe următorii do ...

Combinatul aşteaptă o decizie, până nu se ofileşte de tot

Vineri, 05 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Combinatul siderurgic a început, miercuri, plata salariilor restante pe luna octombrie şi, conform unor surse din cadrul companiei, toţi angajaţii vor primi în zilele următoare aceşti bani. Problema este, însă, că de-acum încolo, în lipsa unor decizii clare la nivel guvernamental, nu vor mai fi fonduri pentru plata salariilor. Iar de la Palatul Victoria nu se mai aude nimic de o bună bucată de vreme, deşi comitetul interministerial înfiinţat cu mare tam-tam se face că lucrează ...
Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a angajat marți răspunderea pe proiectul legii pensiilor magistraților, în plenul reunit al Parlamentului. Este a doua încercare a premierului, după ce prima variantă a legii a fost respinsă de Curtea Constituțională a României (CCR) din motive procedurale, potrivit HotNews.ro. Înainte de ședința din Parlament, Bolojan a convocat o reuniune de Guvern pentru a analiza amendamentele depuse de parlamentari la proiect, care vizează modificări ale ...
Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locurile de muncă şi infrastructura de care avem nevoie, am discutat cu primarul municipiului, Ionuţ Pucheanu. Vă propunem astăzi prima parte a interviului pe care l-am realizat. - Domnule primar, Galaţiul a pierdut aproximativ 16 milioane de lei - sumă certă la începutul anului! - în urma rectificării bugetare făcute de Guvern. Fondurile guvernamentale și cele europene întârzie pe ...
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a luat act de demisia ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, și că portofoliul va fi preluat interimar de Radu Miruță, actualul ministru al Economiei, potrvit HotNews.ro. „Am luat act de demisia domnului Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale și vicepremier al guvernului României. Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului. Îi voi propune președintelui României ca interimatul funcției să ...

Măsuri aplicate, măsuri anunţate

Sâmbătă, 29 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat, joi, aviz negativ pentru reforma pensiilor magistraților. Avizul este doar consultativ şi Guvernul poate continua procedura de adoptare a legii prin asumarea răspunderii, însă a ratat termenul de 28 noiembrie, astfel că este foarte posibil ca România să piardă 231 milioane de euro din alocările Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acelaşi timp, miercuri, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a anulat proc ...
Judecătorii Curții de Apel București au votat covârșitor împotriva proiectului de lege care vizează modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților. În Adunarea Generală desfășurată luni, 24 noiembrie 2025, majoritatea participanților au respins inițiativa Guvernului. Din totalul de 243 de judecători, au fost prezenți 216, iar 215 şi-au exprimat vot de respingere, conform Digi24. Instituția a transmis, printr-un comunicat oficial: „Judecătorii Curţii de Apel Bucureşt ...

Un nou miting de protest al sindicatelor

Luni, 10 Noiembrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Blocul Național Sindical (BNS) organizează miercuri, 12 noiembrie, începând cu ora 10.00, un miting de protest în Piața Victoriei din București, urmat de un marș până la Piața Constituției, cu opriri simbolice în fața principalelor instituții responsabile pentru politicile economice și sociale ale țării. În opinia sindicaliștilor, aceste instituții sunt Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Soli ...
O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespund cu realitatea din teren. În urma cadastrului general, realizat în perioada 15.05.2012 - 11.11.2015 prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), multe proprietăți au fost deplasate chiar și cu 100, 200 sau 500 de metri față de amplasamentul real. Primarul comunei, Gheorghe Marin, afirmă că problema a apărut din cauza modului în care a fost realizat ...
Mai mulți deținuți sunt eliberați din greșeală din închisorile britanice în fiecare săptămână, a declarat joi un membru al guvernului britanic, ilustrând amploarea unei probleme care a ieșit la iveală după eliberarea eronată a unui infractor sexual migrant, ale cărui fapte au declanșat săptămâni de proteste, relatează Reuters și Agerpres. Eliberarea accidentală a solicitantului de azil etiopian Hadush Gerberslasie Kebatu, luna trecută, a amplificat presiunea asupra guv ...
Pagina 9 din 20

ANALIZĂ. Leul s-a apreciat la început de lună

Leul s-a decuplat de celelalte monede din regiune și s-a apreciat față de euro, care continuă să tes ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor d ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...