Nu mai puțin de 16 milioane de lei - sumă certă la începutul anului! - a pierdut municipiul Galați în urma rectificării bugetare făcute de Guvernul României. Mai mult decât Galațiul nu a pierdut decât Brașovul - 17 milioane de lei. Pentru că era nevoie de găsirea unor soluții, aleșii locali au fost convocați în ședință extraordinară, pentru a rectifica bugetul orașului și pentru a modifica lista obiectivelor de investiții finanțate dintr-un credit contractat de Primăr ...
Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să amâne, pentru a doua oară, pronunțarea asupra proiectului de lege referitor la pensionarea magistraților, una dintre cele mai sensibile inițiative asupra cărora Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament. Informația, confirmată de surse din interiorul Curții și citată de HotNews, arată că motivul întârzierii este faptul că președinta CCR, Simina Tănăsescu, în calitate de judecător raportor, ...
Guvernul a aprobat extinderea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază cu încă șase luni, până la 31 martie 2026, relatează Digi24. Decizia a venit după dezbateri aprinse în coaliția de guvernare, social-democrații fiind cei care au cerut menținerea măsurii. Premierul Ilie Bolojan a precizat însă că această soluție este una temporară. „În şedinţa de Guvern de astăzi am decis să prelungim plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă şase ...
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au respins miercuri contestațiile formulate de AUR, POT și S.O.S. România împotriva legii ce prevede reorganizarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei din România (ANRE) și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF,) amânând însă pentru 8 octombrie decizia privind celelalte patru legi adoptate de Guvern prin asum ...

Amatorism şi grupuri de interese

Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ultimul conflict al coaliţiei de guvernare are la bază plafonarea preţurilor la alimentele de bază, măsură pe care premierul liberal vrea să o elimine, iar PSD şi UDMR să o menţină. Fiecare dintre tabere are argumentele sale, economice în cazul lui Bolojan, care susţine că intervenţia în piaţă generează disfuncţionalităţi majore, pentru că limitarea adaosului într-o zonă determină creşterea lui în altă parte, sociale în viziunea PSD, care susţine că de suferit vor ...
Ministerul Sănătății a publicat lista unităților medicale care nu vor mai primi finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Guvernul a decis ca proiectele aflate în fază incipientă să fie eliminate. Un memorandum aprobat joi arată că spitale din București, Brașov, Constanța, Arad și Neamț pierd investiții totale de peste patru miliarde de lei, potrivit Digi24. Printre proiectele retrase se numără construcția de secții noi la ...

Prima pensie va veni la... dezgropare

Joi, 11 Septembrie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Pentru cei care s-au născut mai târziu decât mine, precizez că dezgroparea – practicată încă în anumite comunități tradiționale – este o ceremonie specială, organizată odată cu pomenirea de şapte ani, când osemintele decedatului erau scoase la lumină. „Prima pensie or să ne-o dea la dezgroparea de şapte ani”, așa obișnuiam să glumesc macabru până de curând, de câte ori venea vorba despre vârsta și condițiile de pensionare. Precizez: pensionarea noastră, a o ...

Guvernul clarifică subiectul pensionării

Marți, 09 Septembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul României a venit cu precizări oficiale după declarațiile premierului Ilie Bolojan privind creșterea vârstei de pensionare, potrivit HotNews.ro. Luni seară, la TVR, șeful Executivului a afirmat că România trebuie să ia măsuri urgente pentru a evita colapsul sistemului de pensii. „Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa muncii, în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să ...
Președintele Emmanuel Macron este forțat să desemneze un nou șef al guvernului, al cincilea în ultimii doi ani, după ce parlamentul l-a demis pe prim-ministrul François Bayrou, odată cu respingerea planurilor sale de austeritate bugetară, informează Mediafax. Franța traversează o criză politică, economică și socială fără precedent, după ce premierul François Bayrou a pierdut luni un vot de încredere în parlament, cu 364 de voturi împotrivă și doar 194 pentru. Oficial ...

Baciu la (n)oi. Caricatura zilei

Marți, 09 Septembrie 2025 15:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Caricatura zilei ...
Pagina 11 din 20

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor d ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...