Ploi pe tot parcursul zilei și vânt în rafale

Sâmbătă, 28 Martie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea va fi ploioasă, pe tot intervalul, cu averse torenţiale. Temperaturile se vor situa între 8 grade Celsius, resimţite precum 6, minima nopţii, respectiv 12 grade Celsius, resimţite precum 10, maxima zilei. Precipitaţiile vor fi abundente, iar vântul va sufla în rafale puternice, dinspre est şi nord-est, cu viteze de până la  40-50 de km la oră. Presiunea atmosferică se va situa în jurul valorii de 754 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va atin ...

Viiturile fac prăpăd în judeţul Dolj

Marți, 27 Ianuarie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Județul Dolj este sub alertă, după ce ploile torențiale au provocat inundații severe. Doi bărbați au fost măturați de ape; unul a reușit să ajungă singur la mal, iar celălalt a fost salvat, după ce a rămas blocat în copacii de pe marginea râului. Ambii sunt acum în siguranță, conform Mediafax. Viitura a acoperit un drum județean vital, izolând sute de persoane, în timp ce zeci de gospodării sunt sub apă. Localnicii încearcă disperați să ridice diguri din saci de ni ...

Cum a trecut Galațiul prin temutul ciclon „Barbara”

Miercuri, 08 Octombrie 2025 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Chiar dacă nu a fost pe lista județelor aflate sub incidența Codului roșu, Galațiul a trecut printr-o noapte destul de grea. Fenomenele meteo și-au pus amprenta asupra bunurilor și infrastructurii, din fericire nicio persoană neavând de suferit. Cea mai severă consecință a fenomenelor din noaptea de marți spre miercuri pare să fi fost o avarie majoră la sistemul de captare a apei care alimentează municipiul Galați și 12 comune. În cursul dimineții de miercuri, 8 octombrie, I ...

Vreme rece şi ploi toată săptămâna

Marți, 30 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Vremea va continua să se răcească în toată țara în această săptămână și sunt așteptate ploi torențiale, dar de săptămâna viitoare se va încălzi și vor fi temperaturi de 20-22 de grade, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie. În zona Moldovei, vremea se va răci până vineri, 3 octombrie, iar valorile termice se vor situa sub mediile specifice perioadei. Mediile temperaturilor maxime diurne vor scădea de la 13 la 11 grade Celsius, iar cele a ...

Cum va fi vremea pe 28 şi 29 iunie

Sâmbătă, 28 Iunie 2025 06:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea este instabilă, cu ploi torenţiale şi descărcări electrice, în cea mai mare parte a zilei. Spre seară însă, situaţia pare să se stabilizeze. Temperaturile scad de la 21 de grade Celsius minima nopţii, la 27 de grade Celsius, maxima zilei.  Vântul va sufla cu viteze cuprinse între 6 şi 13 km la oră, cu intensificări în rafale până la 42 de km la oră. Presiunea atmosferică este de 759 mm coloană de mercur. Duminică, 29 iunie, cerul va fi senin şi ...

Galaţiul, sub Cod portocaliu de instabilitate atmosferică

Sâmbătă, 24 Mai 2025 18:11 | Publicat în Regional
Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod portocaliu de vreme severă pentru mai multe județe din țară, printre care şi Galaţi. Intervalul de valabilitate este 24 mai, ora 15.00 - 25 mai, ora 10.00, iar fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată şi averse importante cantitativ. "În județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și pe ...

Vreme caldă, dar cu ploi torenţiale

Vineri, 23 Mai 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea va continua să fie instabilă, cu ploi torenţiale în cursul nopţii şi şanse de precipitaţii de până la 55 la sută în timpul zilei. Temperaturile vor fi cuprinse între 13 grade Celsius, minima nopţii, şi 24 de grade Celsius, maxima zilei. Vântul va sufla cu viteze de 6-10 km la oră, cu intensificări în rafale de până la 40-50 km la oră, iar umiditatea relativă va urca la 85 la sută. Presiunea atmosferică, în scădere, de la 740 la 738 pe parcursul zilei, ...
Meteorologii au emis, marți dimineață, o nouă atenționare Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic, valabilă în 26 de județe din sudul, estul și centrul țării, inclusiv Galaţi, până miercuri dimineață, la ora 3.00. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50-70 km/h). În intervale scurte de t ...
Meteorologii au emis, duminică seară, la ora 22.00, o avertizare de urgenţă de Cod portocaliu pentru mai multe zone din Galaţi, valabilă până la ora 1.00 noaptea, fiind aşteptate ploi însemnate cantitativ. "Se vor manifesta ploi care vor acumula 25-35 litri/mp. În zona avertizată, în ultimele ore s-au acumulat deja cantităţi de 25 litri/mp”, arată avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorogie. Localităţie vizate din judeţul Galaţi sunt: Târgu Bujor, Corod, Tuluceş ...

Ciclonul Boris face prăpăd în Europa

Duminică, 15 Septembrie 2024 16:48 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O persoană s-a înecat în Polonia, iar alte patru sunt date dispărute în Republica Cehă, în urma ploilor torenţiale şi a creşterii nivelului râurilor provocate de ciclonul Boris, au anunţat duminică autorităţile din ambele ţări, transmit AFP și Agerpres. Mii de persoane au fost evacuate, iar operaţiunile continuă duminică în Polonia şi Republica Cehă, unde sute de mii de gospodării sunt private de electricitate. Ploile abundente au început vineri dimineaţă şi, potri ...
Pagina 1 din 2

Radarul nu i-a iertat pe vitezomanii din Galați. Amenzi de aproape 570.000 de lei și 26 de permise reținute

439 de șoferi au fost sancționați de polițiștii gălățeni, într-o singură săptămână, pentru încălcare ...

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident pe o strada din Galați

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni, 10 august, pe strada Poșta Veche ...

Sute de sancțiuni și zeci de permise reținute, în weekend, la Galați. Polițiștii au prins șoferi băuți sau fără permis

Amenzi de peste 292.000 de lei, 34 de permise reținute și 15 certificate de înmatriculare retrase – ...

Șase persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier în lanț, la Cuca. O mașină a fost proiectată într-un pieton

Șase oameni au fost răniți în urma unui accident în lanț produs luni, 10 august, pe DN 24D, în afara ...

Femeie acroșată de tren, lângă Stoicani

O femeie de 60 de ani a fost victima unui accident pe calea ferată, produs luni la prânz, pe raza Re ...

PROPUNERE. Credite garantate de stat pentru carburanți cu plata în rate

Transportatorii, fermierii și alte firme care consumă cantități mari de benzină și motorină ar putea ...

Galaţiul, din nou sub Cod galben

Se încing din nou vremurile la Galaţi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a instituit un ...

Casa Artelor devine (şi) centru de informare turistică. Galaţiul, promovat ca destinaţie atractivă pentru vizitatori

Cu votul aleşilor locali, Casa Artelor a fost preluată din administrarea Teatrului Național de Operă ...

Contract atribuit în iunie, lucrări demarate în august. Investiţie în Valea Oraşului

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 18 iunie 2026, a fost atribuit contractul de ...

„Arta cinematografică”, sub schele. Cum se lucrează la viitorul sediu al Teatrului „Gulliver”

„Arta cinematografică” - decoraţiunea murală de pe frontonul fostului Cinematograf „Ţiglina” - a fos ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi: „Votul acordat proiectului de modernizare a Falezei nu reprezintă un cec în alb”

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării – aflat deja în execuţie cu fonduri europene atrase de Pr ...

Training personalizat pentru șomerii gălățeni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați anunță că este partener în proiectu ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

Liberty Galați, la un pas de rezolvarea litigiului de la cadastru cu cehii de la Ostrava

Liberty Galați și administratorii săi concordatari au reușit să obțină, la Oficiul de Cadastru și Pu ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

Canotorii de la CSS Galați, locul al treilea la Bascov

Campionatul Național rezervat cluburilor sportive școlare a prilejuit întâlnirea, la Bascov, pentru ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Centrul de zi al Asociației „Sfântul Antonie cel Mare”. Vacanță în pridvorul bisericii pentru 100 de copii

Ateliere de artă, jocuri interactive, poezii şi cântece religioase le-au oferit copiilor participanţ ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Trecutul trăiește și prin cartea de istorie. Cronica unei cărți-document despre Galațiul de odinioară

Recent, sub prestigioasa semnătură a autoarelor Violeta Ionescu (cunoscută și reputată jurnalistă, a ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Credit online fără blocaje - pașii care scurtează cererea și întârzierile

Când ai nevoie de bani pentru o reparație, o factură sau o cheltuială neașteptată, ultimul lucru pe ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...