Locuitorii din comuna Barcea au avut ocazia, la sfârșit de săptămână, să stea de vorbă față în față cu polițiștii gălățeni, în cadrul unei întâlniri organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în parteneriat cu primăria localității. Discuțiile au vizat problemele de siguranță din comunitate și măsurile prin care acestea pot fi prevenite. Evenimentul face parte dintr-o serie de întâlniri pe care polițiștii le organizează în județ pentru a întă ...
Un atac terorist, cu luare de ostatici, va fi simulat marţi, 21 iulie 2026, în incinta fostului Liceu de Marină. Circulaţia rutieră şi pietonală în zonă va fi îngreunată, iar zgomote puternice, explozii și degajări de fum vor tulbura liniştea locuitorilor cartierului. Cetăţenii nu au motive să intre în panică. Va fi doar un exerciţiu de amploare al trupelor speciale din cadrul Poliţiei. Marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 08:00 – 16:00, Inspectoratul de Poliție J ...
Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul Județean de Poliție Transporturi Galați au desfășurat, recent, o acțiune în sistem integrat, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați. Principalele obiective ale raziei au fost: prevenirea accidentelor de circulație și combaterea fenomenului infracțional în zona trecerilor la nivel cu calea ferată de pe raza județului Galați. Potrivit informaţ ...
O șoferiță de 55 de ani, din Tulucești, este cercetată penal după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de telefonie de pe marginea drumului, fiind sub influența alcoolului, iar apoi a fugit de la locul incidentului. Autoturismul a fost găsit abandonat în toiul nopții de polițiști, iar femeia a fost identificată ulterior. Conform Inspectoratului Județean de Poliție Galați, mașina a fost observată în noaptea de 14 spre 15 iulie, pe strada Prelungirea Morii din Tulucești, de ...

Peste 200 de bicicliști, amendați de polițiști

Miercuri, 15 Iulie 2026 08:00 | Publicat în Regional
Polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului Judeţean Galați au desfășurat, în weekend, pe raza județului, o acțiune pentru depistarea și sancționarea abaterilor săvârșite de bicicliști și conducătorii de trotinete. Au fost constatate 388 de contravenții, 220 de bicicliști primind amenzi cu o valoare totală de peste 35.000 de lei. Alte 16 sancțiuni au fost aplicate conducătorilor de trotinete electrice și 102, pentru alte abateri la regimul circula ...

Pericol în miez de noapte, la Pechea

Marți, 14 Iulie 2026 13:10 | Publicat în Regional
Un vehicul tip moped, care nu avea în funcțiune luminile de întâlnire, le-a atras atenţia polițiștilor Secției 2 Poliție Rurală Smârdan, în noaptea de 12 iulie, în jurul orei 00,20. L-au oprit pe strada Zimbrului, din localitatea Pechea. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că bărbatul în vârstă de 24 de ani, care conducea vehiculul, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era prevăzut cu număr de înmatricula ...
Polițiștii gălățeni trebuie să desfacă ițele unui caz destul de ciudat, petrecut duminică, în comuna gălățeană Barcea. În casa unui localnic a fost descoperit cadavrul unei femei în vârstă de 59 de ani, despre care oamenii legii aveau informații că dispăruse de acasă de câteva zile. Din sursele noastre, nu este exclusă varianta ca femeia, care era cunoscută ca fiind consumatoare de alcool, să fi fost ucisă de concubin, cadavrul acesteia fiind descoperit exact în loc ...
Pentru că a mers pe contrasens pe Autostrada A7, un gălăţean în vârstă de 77 de ani a fost sancţionat contravențional. Iar exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendată pentru o perioadă de 120 de zile, în conformitate cu prevederile legale. Imaginile autoturismului pe care îl conducea, rulând pe contrasens, au devenit virale pe reţelele de socializare. Scenele devenite publice i-au determinat pe poliţişti să-l caute. „La data de 6 ...

Trei persoane din Pechea, reținute pentru furt și tăinuire

Vineri, 10 Iulie 2026 16:30 | Publicat în JURIDIC
Polițiștii Secției 2 Poliție Galați au reținut, joi, pentru 24 de ore, trei persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuire. Ancheta polițiștilor a fost declanșată după ce un gălățean de 38 de ani le-a povestit că, pe 23 iunie 2026, în timp ce se afla în zona intersecției bulevardului Siderurgiștilor cu strada Anghel Saligny, i-au fost furate suma de 13.000 de euro și mai multe bunuri personale. „În urma activităților ...
Poliţiştii bucureșteni de la Brigada de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, Serviciul de Investigaţii Complexe au pus în executare, miercuri, două mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Galaţi, într-un dosar penal privind fapte de evaziune fiscală. Conform datelor prezentate de Poliția Capitalei, din mai 2024 și până în martie 2025, doi bărbaţi, de 23, și respectiv 30 de ani, administratori ai unei societăţi comerciale, nu ar ...
Pagina 1 din 76

Un bărbat a fost găsit mort în zona Drumului de Centură din Galați

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost găsit fără viață, marți după-amiază, în spatele unui depoz ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

UPDATE: Un minor de 15 ani a ajuns la spital după ce a intrat în stâlp cu o mașină furată

UPDATE: Polițiștii au stabilit că mașina ar fi fost luată fără acordul proprietarului de tânărul de ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

OJFIR Galați: A fost publicat Ghidul pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR ...

De la Biserica „Mavromol” înspre Mănăstirea „Precista”. Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului de la Adam

Începând cu 1 august 2026, Icoana Maicii Domnului de la Adam binecuvântează și cheamă la Vestea cea ...

Investiție de 17,3 milioane de lei | Pregătiri pentru turnarea structurii de bază a noului pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase

Pe șantierul noului pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Cartel ALFA cere ca DNA și DIICOT să verifice modul în care s-au închis centralele pe bază de cărbune

Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA semnalează, printr-un comunicat de presă, că, în ...

Alertă la Priza Dunării. Alimentarea cu apă a unei jumătăţi din populaţia Galațiului stă într-un singur grătar de admisie

Marți, 4 august 2026, cota Dunării la Galați era de 28 cm, potrivit datelor de pe site-ul Administra ...

Fabricant de ambalaje metalice ușoare, amendat și cu activitatea suspendată de către Garda de Mediu Galați

Un operator economic din comuna Munteni, județul Galați, din domeniul fabricării ambalajelor metalic ...

Cine este noul director al Clubului Sportiv Municipal Galaţi

Cu 78 de puncte la proba scrisă şi 80 la interviu, Dragoș George Axente a fost declarat admis la con ...

Etapa a doua în ”Cupa României” la fotbal

Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua ...

Oțelul intră în elita fotbalului juvenil. Debutul este programat pe teren propriu

Oțelul Galați va evolua în noul sezon la cel mai înalt nivel al competițiilor naționale de juniori. ...

Maratonul fotbalului la Campionatul European Universitar

24 iulie - 2 august a fost perioada de desfășurare a Campionatului Mondial Universitar de fotbal, co ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...