Cu permis de conducere fals, la frontieră

Cu permis de conducere fals, la frontieră
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat din Republica Moldova le-a dat de furcă oamenilor legii de la frontieră, după ce a solicitat ieșirea din România la volanul unui autoturism, având permis de conducere fals. Duminică, 15 octombrie a.c., în jurul orei 14,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 43 de ani. Acesta a prezentat la control, pe lângă documentul de călătorie, un permis de conducere, cu fotografia și datele sale de identitate, eliberat de către autoritățile din Ucraina.  Deoarece oamenii legii au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”uz de fals”, ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Citit 5800 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2023 18:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.