Anca Melinte

Anca Melinte

Trofeul unui prestigios festival naţional ajunge la Galaţi

Duminică, 12 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în CULTURA
Pentru autenticitate, expresivitate şi sensibilitate, dar mai cu seamă pentru acurateţea interpretării sale, gălăţeanul Grigorie Moisă - Grigoraş, după cum îl ştim cu toţii - a câştigat Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”. După Premiul al III-lea la Festivalul Naţional „Ion Dolănescu”, câştigat luna trecută, un alt trofeu, mult mai preţios, se adaugă colecţiei lui Grigoraş Moisă, în vârstă de 18 ani, ...

Un Cetăţean de Onoare al Galaţiului devine Doctor Honoris Causa

Duminică, 12 Octombrie 2025 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi din 2024, prof. univ. dr. Şerban-Ion Bubenek-Turconi va deveni Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos”. Propunerea a venit din partea Facultății de Medicină și Farmacie din Galaţi. Ceremonia va avea loc joi, 16 octombrie, de la ora 13,00, în Aula „Al. I. Cuza” a Universității, din strada Domnească nr. 111. Personalitate academicǎ, prof. univ. dr. Şerban-Ion Bubenek-Turconi este medic primar ATI, șeful secției c ...

Cât costă biletul la un spectacol „fierbinte”

Duminică, 12 Octombrie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Virtual. Când prezentatorii „The Ticket”, Cătălin Bordea şi Nelu Cortea, au trimis copiii din faţa ecranelor pentru ultimul număr al nopţii de sâmbătă… m-am cam temut de ceea ce urma. Dar am fost curioasă mai degrabă ca experiment social: cât ar plăti publicul pentru un bilet la spectacolul care se anunţa „fierbinte”. A fost o poveste pentru adulţi cu dans erotic, pe care Antena 1 l-a „reglat” din lumini şi din distanţă, pentru a nu deveni prea „explicit”. ...

S-a stins din viaţă actriţa Marinela Chelaru

Sâmbătă, 11 Octombrie 2025 14:00 | Publicat în CULTURA
Actriţa Marinela Chelaru, cunoscută pentru energia şi umorul său în rolurile comice pe care le-a jucat, s-a stins din viaţă la numai 66 de ani. Fostă membră a grupului "Vouă", Marinela Chelaru trăia, de mai multă vreme, departe de lumina reflectoarelor, din cauza unor probleme de sănătate care se agravau. În ultimele sale apariţii la televizor, actriţa îşi mărturisea public suferinţa şi pensia mică din care trăia. După cum consemnează presa mondenă, actriţa suferi ...

Cum se lucrează la noul sediu pentru Evidenţa Persoanelor

Duminică, 12 Octombrie 2025 13:30 | Publicat în EVENIMENT
La finele anului ar trebui să fie gata noul sediu al Serviciului Evidenţa Persoanelor, de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 25 (fostul Liceu Metalurgic). Evident, dacă se respectă termenul de finalizare pe care ni-l comunicau autorităţile pe 1 iulie 2025. Cert este că, potrivit imaginilor făcute publice pe pagina de Facebook a primarului Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, lucrările sunt în plină desfășurare. Reamintim că, pentru această investiție, Primăria a câștigat finanțare pri ...

Cel mai mare palat al Galațiului, șlefuit ca o bijuterie (FOTO)

Vineri, 10 Octombrie 2025 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Monument istoric de importanță națională, operă a arhitectului Ion Mincu, Palatul Administrativ de pe strada Domnească nr. 56 își recapătă strălucirea imaculată pe care a avut-o. La interior, vechile ornamente sunt restaurate cu migală de bijutier. Termenul de finalizare a lucrărilor de renovare cu bani europeni este 12 decembrie 2025. „Construit repede, între 1904 şi 1905, Palatul Administrativ este una dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală pentru stil ...

Gălățeanul care a dat greutate emisiunii „Câștigă România”

Vineri, 10 Octombrie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Dispută. „Om cu minte ageră și inimă mare, care îți demonstrează că răbdarea, bunul-simț și cultura generală rămân valori esențiale, indiferent de epocă. Un exemplu de civism, cultură și discreție – și un concurent care dă greutate oricărei ediții a emisiunii «Câștigă România»”, așa a fost prezentat pe pagina de Facebook a emisiunii TVR gălățeanul Gheorghe Enache – Gigi, pentru prieteni. Pensionar, de profesie economist, absolvent al Facultății de Fin ...

UPDATE. Restricții prelungite pe bulevardul George Coșbuc. Ce trasee de autobuz rămân deviate și ce stații sunt suspendate

Vineri, 10 Octombrie 2025 12:50 | Publicat în EVENIMENT
Bulevardul George Coșbuc, tronsonul cuprins între strada Dorobanți și strada Milcov, va rămâne închis traficului rutier până pe 14 noiembrie 2025, a anunțat Primăria Galați. Măsurile sunt necesare pentru buna desfășurare a lucrărilor necesare pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare bulevardul George Coșbuc, Etapa I, Lucrări rețele edilitare apă-canal”. Rute ocolitoare recomandate de municipalitate sunt:  -bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei ...

Galațiul, de două ori nominalizat pe Street Art Cities

Vineri, 10 Octombrie 2025 11:37 | Publicat în EVENIMENT
Două dintre spectaculoasele lucrări create în cadrul „Htag Festival” 2025 au fost nominalizate pe platforma internațională Street Art Cities, între cele mai bune noi picturi murale din lume, pe luna septembrie! Este vorba despre „Urban geometric”, realizată de artistul român Roper pe peretele sălii de sport a Colegiului „Alexandru Ioan Cuza”, și de „Flyng”, creația artistei de origine rusă Polina Soloveichik de la Școala Gimnazială Nr. 33. Lucrările nominalizate a ...

Se caută vinovați pentru surpările de pe Drumul de Centură

Joi, 09 Octombrie 2025 20:00 | Publicat în Regional
Ploile abundente au sistat intervențiile la accidentele de teren apărute pe Drumul de Centură. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, insistă să afle însă cine este vinovat pentru surpările apărute, motiv pentru care va fi nevoie de o expertiză tehnică. „Când vin la licitații, constructorii se bat, se ceartă, să-i vedeți ce comportament au! După ce iau contractul, începi să te cerți cu ei că nu fac lucrare de calitate. Acolo au fost mai multe asocieri ...
Pagina 2 din 1761