Articole filtrate după dată: Iulie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi

Remember. Micaela Ghițescu, traducătoare din cinci limbi

Miercuri, 13 Mai 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN

Traducătoarea Micaela Ghițescu s-a născut pe 18 iulie 1931, la București, A urmat Liceul „Carmen Sylva” și Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, apoi cursurile Facultății de Filologie, Secția Limba și literatura franceză. În studenţie a fost arestată în cadrul celebrului „lot francez", format din eleve şi profesoare de la Liceul Francez. A ispăşit o condamnare politică de trei ani (1952-1955), fiind una dintre primele victime ale torţionarului Alexandru Vişine ...

Un șofer a încercat să treacă vama cu un ITP fals

Miercuri, 13 Mai 2026 11:00 | Publicat în AUTO

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a încercat să treacă vama cu un document ITP fals. Șoferul s-a prezentat vineri, 8 mai, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui mașini înmatriculate în Bulgaria. În cadrul verificărilor, bărbatul a prezentat pe lângă documentele solicitate și un certificat eliberat de către autoritățile din Bulgaria, care atesta efectuarea inspecţiei tehnice ...

Eveniment medical de elită în orașul nostru

Miercuri, 13 Mai 2026 10:30 | Publicat în SOCIETATE

Grădina Botanică din Galați devine, în perioada 15-16 mai, epicentrul dialogului medical interdisciplinar, găzduind prima ediție a conferinței „Afecțiunile musculo-scheletale - abordare multidisciplinară clinico-imagistică”. Evenimentul este dedicat colaborării dintre ortopezi, reumatologi, neurologi și imagiști, promovând ideea că medicina modernă nu mai poate funcționa fragmentat, ci doar printr-o abordare integrată, cu pacientul în centrul deciziei. Sub președinția ...
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați dă startul unui nou proiect dedicat dialogului cu publicul și implicării în viața comunității. Miercuri, 13 mai, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Galați, va avea loc lansarea Conferințelor TDG, avându-l ca invitat pe sociologul gălățean Gelu Duminică, una dintre cele mai apreciate și active voci din spațiul public. Tema întâlnirii, „Stima de acasă”, propune o discuție despre comunitate, apartenență, implica ...

Cariere. Uroš Seljak, renumit cosmolog sloven

Miercuri, 13 Mai 2026 09:30 | Publicat în MAGAZIN

Cosmologul sloven Uroš Seljak s-a născut pe 13 mai 1966, la Nova Gorica. Este cunoscut în special pentru cercetările sale în cosmologie și metodele statistice bayesiene aproximative. A urmat Școala Gimnazială din Nova Gorica, apoi Universitatea din Ljubljana, unde a absolvit în 1989 și a obținut un masterat în 1991. Ulterior a mers la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, unde a obținut un doctorat în 1995. După studii postdoctorale la Centrul de Astrofizică Harvard-Smiths ...

Musicalul „Răscoala” ajunge la Galați

Miercuri, 13 Mai 2026 09:00 | Publicat în UNDE MERGEM

Musicalul „Răscoala” ajunge la Galați joi, 14 mai, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, în cadrul unui turneu național dedicat explorării ideii de comunitate și solidaritate. Spectacolul de teatru muzical a avut premiera pe 15 martie, la teatrul "Reactor de creație și experiment" din Cluj-Napoca, iar Galațiul reprezintă cea de-a treia oprire din turneu, după reprezentațiile susținute la Cluj. Turneul mai include Teatrul Național „Marin Sorescu” din C ...
La trei luni și jumătate după ce a ajuns la spital din cauza unor dureri severe de spate, viața Andreei Mihaela Mihalcea s-a schimbat complet. Ceea ce părea inițial o problemă legată de coloana cervicală s-a transformat într-un adevărat coșmar medical, marcat de investigații continue, slăbiciune accentuată și incertitudine. Totul a început pe 27 februarie, când tânăra din Piscu, județul Galați, în vârstă de 32 de ani, a ajuns la camera de gardă, acuzând dureri puterni ...
Mai mulți gălățeni și-au exprimat nemulțumirea față de desființarea trecerii de pietoni de pe bulevardul Marea Unire situată în dreptul Curții de Conturi. Sesizările primite la redacția „Viața liberă” scot în evidență disconfortul creat pietonilor, care sunt acum nevoiți să parcurgă o distanță considerabilă între trecerea de la scările de la „Elice” și următorul marcaj, aflat abia în dreptul Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM). Contactați ...

S-a întâmplat pe 13 mai

Miercuri, 13 Mai 2026 07:30 | Publicat în CALENDAR

1806 - Încetează din viaţă SAMUIL MICU (n. 1745), primul istoric modern al Transilvaniei, exponent de seamă al Şcolii Ardelene.1840 - Se naşte ALPHONSE DAUDET (m. 1897), scriitor francez.1843 - Încetează din viaţă CHRISTIAN FLECHTENMACHER (n. 1785), jurist. A publicat, pentru prima oară în spaţiul românesc, un "Dicţionar juridic" (1815). Este şi principalul autor al codului de legi "Codul Calimachi" (1817).1883 - Se naşte GEORGIOS PAPANIKOLAOU (m. 1962), patolog american de ...
(P) ...
Pagina 202 din 19680