Articole filtrate după dată: August 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Punct ochit, punct lovit - euro a urcat la 5,23 lei!
Marți, 05 Mai 2026 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a avut ca prim rezultat o nouă depreciere a monedei naționale față de cea unică.
Cursul euro a urcat de la vechiul record de 5,1998 lei, atins luni, la 5,2180 lei, însă cotațiile din piață au atins, după anunțarea trecerii moțiunii, un maxim de 5,2325 lei, urmate apoi de marcări de profit ale speculatorilor, care au împins euro în jurul orei 15.00 la valoarea de 5,2150 lei.
La nivelul caselor de schimb bancare, cotația de vâ ...
Primarul Smârdanului cere compensații de la Ministerul Apărării pentru poligonul militar
Marți, 05 Mai 2026 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Comuna Smârdan se află într-o situație administrativă atipică, fiind o localitate a cărei dezvoltare este condiționată direct de activitățile militare. Primarul Silviu Zinica a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin care semnalează o „situație inechitabilă”, generată de faptul că Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă ocupă 80% din suprafața totală a comunei. Această realitate geografică limitează sever posibilitățile ...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis o alertă alimentară după ce un lot de salată cu icre de hering, produs de compania Gran Mare, a fost depistat ca fiind contaminat cu bacteria periculoasă Listeria monocytogenes.
Produsul, din lotul nr. 981, cu data de expirare 18.05.2026, a fost comercializat în peste 200 de magazine Penny din întreaga țară, inclusiv la Galați.În urma verificărilor, s-a dispus retragerea de urgență de l ...
Poza zilei. Cozi și agitație la ghișeele de Taxe și impozite locale
Marți, 05 Mai 2026 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din nou animație și aglomerație la ghișeele Direcției de Taxe și Impozite, după cum puteți vedea în imaginea pe care am surprins-o chiar marți, 5 mai 2026.
Interesul brusc pentru fiscalitatea locală a fost „generat” sau „crescut” și de verificările făcute de Primăria Galați în zonele de case, unde autoritățile au încercat să afle numărul real al persoanelor care ar trebui să plătească taxa de salubrizare. Reamintim, verificările făcute anul trecut la asociați ...
Noul plan de reorganizare a Liberty, votat favorabil de Exim
Marți, 05 Mai 2026 15:30 | Publicat în ECONOMIE
Noul plan de reorganizare a combinatului siderurgic Liberty Galați a primit vot favorabil, marți, 5 mai, din partea Exim Banca Românească, a declarat pentru „Viața liberă” Remus Borza, președintele Euro Insol, administrator concordatar alături de CITR.
Conform acestuia, următorul pas în organizarea celei de-a doua licitații îl reprezintă omologarea planului în instanță: „Mâine (6 mai - n.r.) depunem la Tribunalul Galați cererea de omologare. După ce Tribunalul aprobă p ...
Juniorii de la CSM Arcada au devenit vicecampioni naţionali
Marți, 05 Mai 2026 15:00 | Publicat în SPORT
Echipele gălățene de volei traversează o perioadă de succese. Juniorii Under 19 au cucerit medaliile de argint, cei de la categoriile U17 și U15 sunt calificați la turneele finale, iar seniorii CSM Arcada s-au impus în primul meci al finalei Diviziei A1.
Un moment fericit al voleiului gălățean vine în completarea succesului seniorilor de luni seară. Juniorii acestui club au disputat meciurile finalei Campionatului Național Under 19, la Suceava, câștigând trei meciuri și, o da ...
Tehnici de salvare în cazul unui stop cardiorespirator. Instruire gratuită pentru gălăţeni
Marți, 05 Mai 2026 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Galațiul se pregătește pentru un eveniment vital dedicat siguranței și primului ajutor.
Sâmbătă, 9 mai, cea de-a II-a ediție a „Maratonului Resuscitării” își deschide porțile, invitând publicul larg să deprindă tehnicile esențiale care pot face diferența dintre viață și moarte.
Într-un format interactiv și accesibil, peste 60 de profesioniști - medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD - vor fi prezenți pentru a instrui participanț ...
Profesorii ies la rampă la Muzeul de Artă Vizuală
Marți, 05 Mai 2026 13:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Miercuri, 6 mai, la ora 18.00, la Muzeul de Artă Vizuală va avea loc vernisajul expoziției de grup „Interferențeˮ, care reunește lucrări de pictură, sculptură, grafică și tapiserie.
Pe simeze, potrivit curatorului Mădălina Ionaşcu, veţi găsi lucrările profesorilor de arte plastice de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclinˮ, de la Universitatea „Dunărea de Josˮ - Facultatea de Arte - Departamentul Pictură și de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie - Programul ...
Galațiul, dat exemplu de Bolojan. Edilii eficienți, lăudați în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură
Marți, 05 Mai 2026 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Galațiul a fost pus într-o lumină pozitivă de premierul Ilie Bolojan, chiar în timpul discursului susținut la moțiunea de cenzură. Primarul Ionuț Pucheanu a fost menționat de la tribuna Parlamentului drept un model de administrație care își duce proiectele la bun sfârșit fără a cere mereu bani suplimentari de la bugetul central. Premierul i s-a adresat acestuia cu formula „colegul primar de la Galați”, evidențiind contrastul dintre primarii gospodari și cei care așteapt ...
"Mireasa mortului"
Cinemaraton Plus, 5 mai 2026, ora 20,35România (2022), comedie, dramăCu: Ion Sapdaru, Sandu Mihai Gruia, Manue Fleytoux, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Duncan Talhouet, Nicolas Luboz, Ioana Crăciunescu
Fotograful Martin este sedus de câteva imagini trimise de prietenul său, regizorul Jacques, aflat în România ca să filmeze un documentar despre cele trei momente din viața țăranului român: botez, nuntă și înmormântare. Ajuns acolo, Martin se îndrăgostește la ...

