„Litoralul pentru toți”, dar din patru în patru
Joi, 29 August 2024 20:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Programul "Litoralul pentru toţi", care va demara pe 1 septembrie, promite reduceri de până la 70 la sută la cazări, însă doar un român din patru este decis să profite de aceste oferte, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat joi. Potrivit Reveal Marketing Research, principalele bariere cu care se confruntă românii în a ajunge la mare în extrasezon sunt: lipsa fondurilor (52 la sută), preferinţa pentru alte destinaţii (38 la sută), lipsa timpului (28 la sută) s ...
"Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social «Litoralul pentru toți», în perioada 1-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în aces ...
Programul "Litoralul pentru toţi", în perioada 1 - 30 septembrie
Luni, 28 August 2023 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Ediţia de toamnă a programului "Litoralul pentru toţi" 2023, prin care românii se pot caza în hotelurile și pensiunile din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte, a fost lansată oficial de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Pachetele turistice sunt cu până la 70 la sută mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor înscrise în program păstrând tarifele de anul trecut.Programul a aj ...