Sărman şi paralizat, datornic vândut la stat

Sărman şi paralizat, datornic vândut la stat
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Cum să execuţi silit sărăcia. Abia păşeşte prin curtea plină de bălării, sprijinindu-se într-un cadru metalic pe roţi. Trăieşte mai mult din mila vecinilor decât din pensia de handicap, iar bordeiul în care locuieşte nu-i al lui, ci al Primăriei. Cu toate acestea, Dumitru Tentoaica din Floreşti, Gorj, se află pe lista celor mai mari datornici ai statului român, în compania selectă a primarului Robert Negoiţă, şi asta pentru că nu şi-a plătit impozitul pe profit. Povestea, pe cât de tragică, pe atât de hilară, am văzut-o la ştirile Pro Tv. "Cine să facă afaceri, eu? Păi nu am cum să fac afaceri, că eu nu merg în picioare", se apără, iar vorbele pe care le rosteşte cu greu au nevoie de titrare pentru a fi înţelese. Pe scurt, bărbatul şi-a dat actele cuiva care l-a făcut, în acte, patron peste o firmă, aflată acum în insolvenţă. S-a trezit peste noapte cu o datorie de peste 10 milioane de lei la bugetul de stat, fără să ştie de ce. Despre ea a aflat dintr-o scrisoare de la Fisc, care îl invita să se prezinte să dea explicaţii. Numai că, pe numele bătrânului datornic nu există vreo proprietate, aşa că statul n-are ce executa. Prin urmare, şi bătrânul, şi statul rămân la fel. Păgubiţi.

Citit 1893 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Iulie 2018 12:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.