Intenţie de ”viol” la Asia Express

Intenţie de ”viol” la Asia Express
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Fără prejudecăţi. "Am avut senzaţia aceea din Hänsel şi Gretel: uite-uite căsuţa de turtă dulce… şi, brusc, te ia doamna să te pregătească pentru ce urmează", mărturiseau în plină cursă pentru ultima şansă, la "Asia Express", Alex Abagiu şi Radu Vlăduț. Cei doi erau obligaţi să îmbrace un costum tradiţional filipinez ifugao, cu ajutorul unei doamne. Care, sub scuza vârstei şi pretextul tradiţiilor, nu avea nicio jenă. I-a ordonat lui Alex să-şi lepede nădragii, apoi i-a cerut să-şi scoată şi tricoul. "Doamna trăgea deja de tricou să mă dezbrace la pielea goală! Era pornită să mă vadă în toată splendoarea", a mărturisit concurentul. "A fost o intenţie de viol practic, noroc că am intrat eu la timp şi ne-am salvat", a spus colegul lui de cursă, care a propus, ferm, să îmbrace costumul peste hainele pe care le purtau. "M-am panicat când am văzut că doamna ne pune un fel de pampers, ne leagă la zonele intime… Îmi trecuse un strat generos de ştergar din acela şi printre fese, de-a dreptul. Dacă asta a fost plăcerea doamnei, atunci cine sunt eu să mă pun împotriva dorinţelor ei?! Pentru artă şi popor, eu chiloţii mi-i cobor", a glumit amar Alex Abagiu. N-a fost nevoie să-i scoată, ci doar să alerge cu ei pe-afară. Important este că a câştigat cursa!

Citit 4078 ori Ultima modificare Vineri, 27 Martie 2020 22:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.