”Suntem valuri ale aceleiaşi mări” (VIDEO)

”Suntem valuri ale aceleiaşi mări” (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* O minune de copil. „Avem în faţă, probabil, pe unul dintre cei mai liberi copii. Şi de unde vine el?” – „Din China!”, au fost replicile din finalul celei mai recente ediţii „Românii au talent”, a cărui steluţă de aur a fost Siena Vușcan.

Îmbrăcată într-o uniformă militară despre care a spus că este identică acelora pe care le-au purtat chinezoaicele care au luptat în Al Doilea Război Mondial, copila de zece ani a interpretat un cântec tradiţional ostăşesc. Dincolo de momentul ei artistic uimitor, Siena este, prin simpla ei prezenţă, un spectacol minunat, de la care nu-ţi poţi lua ochii şi urechile. „Atâta lumină, atâta talent, atâta sinceritate în tot ce făcea! Este genială! Genială ca ființă!”, după cum a descris-o maestrul Florin Călinescu. Indiferent cum i-am spune „Copil extrem de inteligent şi de frumos” „o minune” sau „un copil perfect”, Siena nu este doar născută pentru "Românii au talent" este raza de speranţă şi de bucurie a unei perioade pline de umbre, temeri, suferinţă, neputinţă şi moarte. Venită dintr-o Chină hulită, acuzată, judecată ori privită cu suspiciune din cauza coronavirusului, copila mi-a reamintit de mesajul scris pe cutiile cu măşti de protecţie trimise de Xiaomi China către italieni: „Suntem valurile aceleiași mări/ Frunzele aceluiași copac/ Florile aceleiași grădini”…

Citit 1813 ori Ultima modificare Luni, 06 Aprilie 2020 10:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.