* La ştiri. "În ultimii ani, faţadelor clădirilor au fost renovate, astfel că astăzi pare că ne-am plimba prin oricare alt oraş din Europa Centrală sau de Vest. Ceea ce lipseşte cu desăvârşire din acest peisaj sunt florile care să întregească o imagine atât de vizibilă în Europa Centrală şi de Vest!", declara, la Ştirile Kanal D, iniţiatorul unui proiect menit să împodobească Piaţa Muzeului din centrul oraşului Cluj-Napoca cu sute de ghivece cu flori şi plante ornamentale. "Turiştii care ajung în această vară la Cluj-Napoca vor avea o nouă atracţie turistică. Piaţa Muzeului va fi transformată într-o oază de verdeaţă. Ideea aparţine unei asociaţii", explicau jurnaliştii Kanal D.
Primele din cele 200 de ghivece şi jardiniere au sosit deja, iar clujenii le-au pus la balcoane sau ferestre. Turistele nu se săturau să admire muşcatele curgătoare, spaţiul plin de culoare şi de verdeaţă. "Pentru mine, nu sunt niciodată prea multe flori", mărturisea o doamnă venită din Maramureş.
Ah, să nu uit, florile sunt cumpărate de la micii producători din zonă, iar asociaţia care se ocupă de acest proiect a donat deja câteva ghivece unor terase din centrul Clujului. Mărturisesc că am urmărit cu jind ştirea Kanal D şi m-am întrebat fără prejudecăţi: oare numai la Cluj se poate?