* Ca la portocale. „Dorel bagă capul pe uşa secţiei de terapie intensivă şi strigă tare: «Băieţi, luaţi o gură mare de aer că schimb o siguranţă!»”, era o glumă sinistră de dinainte de pandemie. Acum ne îngheaţă zâmbetul pe buze, pe sub măşti. În fiecare zi aflu de la ştiri că oxigenul pentru oamenii infectaţi cu noul coronavirus este tot mai puţin, iar numărul celor care au nevoie de el pentru a supravieţui devine tot mai mare. „L-au ţinut undeva la vreo două ore între investigaţii, au zis că nu mai au oxigen. Vorbea foarte greu, respira foarte greu. Ca ai mei părinţi sunt toţi cei care ajung acolo”, povestea fiica unui bolnav. Apoi au venit imaginile terifiante de pe holurile Institutului Matei Balş, unde pacienții stau pe scaune la oxigen, sunt internați pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Plămânii unora sunt afectați atât de tare, încât lipsa oxigenului i-ar putea ucide. Şi se ajunge la tot soiul de soluţii de compromis în care oamenii să primească mai puţin oxigen decât ar avea nevoie, dar să respire totuşi. Adică oxigen cu porţia. Cum se dădeau portocalele înainte de ’89, pentru cei care-şi mai amintesc. Câte un kilogram la fiecare, ca să ajungă la cât mai mulţi. Numai că fără portocale se mai putea supravieţui, fără aer nu. Luaţi câte-o gură, dar mai rar, să ne ajungă mai mult timp…
Câte-o gură de oxigen să ajungă la mai mulţi! Scris de Anca Melinte
