*Show. Sforăia pisica lângă mine – vârsta şi greutatea, ce să-i faci! – iar eu încercam să nu fac la fel, urmărind cea de-a doua semifinală Eurovision. Noroc de Albania că m-a trezit cu fermecătoarea explozie de energie! Şi apoi am putut să mă bucur de momentul de film alb-negru al Portugaliei, de rockul dezlănţuit al Finlandei şi de poezia Elveţiei. Comparam fiecare moment artistic din cele 17 prezentate cu cel al României şi comentam: uite, poţi să faci show şi de una singură pe scenă, precum Albania sau Bulgaria, nu e nevoie să te smucească ori târască nimeni! Poţi să străluceşti la propriu şi la figurat, nu ca a noastră, încotoşmănată până-n bărbie! Mi-aminteam de momentele care m-au cucerit sau surprins în prima semifinală: Malta – a cărei artistă avea voce cât să dea şi publicului nu doar adversarilor, Rusia, Cipru, Israel, Azerbaidjan, şi chiar Norvegia şi Ucraina! Fiorul etnic şi cel oriental au prins mereu la Eurovision. Inclusiv rock-ul îndrăcit sau fiorul „religios” dacă mă gândesc la „El Diablo” ori la „Fallen Angel”. Îmi place când artiştii cântă în limba lor maternă! Pentru că, emoţia e mai importantă decât înţelesul cuvintelor. Cât despre piesele disco, mă mir cum de n-au sunat anii '80 la telefon să le ceară înapoi. Una peste alta, cred că am greşit semifinala. Dacă am fi fost în cea de-a doua, poate că astăzi eram în Finală...
Cred că am greşit semifinala Eurovision Scris de Anca Melinte
