Mărturisiri de fost consumator dependent de heroină

Mărturisiri de fost consumator dependent de heroină
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Droguri. În urmă cu vreo patru ani, m-am apucat de droguri, de heroină, din cauza concubinei mele. A trăit, oarecum, cu un văr de-al meu, și am găsit ușurarea prin droguri. Și, de atunci, am continuat vreo trei ani cu heroină, după care am auzit de metadonă. Poți să scapi de heroină și să fii curat și să fii un om... A fost foarte greu. Fetița mea a fost singura care m-a făcut să renunț la droguri. Mă simțeam foarte rău. Eram un om de nimic. De atunci s-au schimbat multe. Familia mea mă respectă, pot petrece timp cu copilul meu, cu familia mea, pot să muncesc, mi-am refăcut viața", mărturisea Robert, la ceas de seară, la "Starea Nației cu Dragoș Pătraru". Tânărul, fost consumator dependent de heroină, se află sub tratament de un an, într-unul dintre centrele antidrog. "Ce le transmiți celor care vor să renunțe la droguri?", l-a întrebat colega lui Pătraru, Raluca Damian. Răspunsul tânărului ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri: "Să nu mai aibă anturaj. Anturajul strică foarte mult! Să muncească și să nu producă banii pur și simplu, pentru că banii veniți ușor aduc numai prostii, sincer!". Fără să fac reclamă unei producții tv, o spun cu toată tăria: ediția de joi seară a emisiunii "Starea Nației" ar trebui privită cu atenție de toți cei care au copii sau care vor să devină părinți. Și de toți cei care și-au asumat misiunea de a educa. Dependența e o boală și nu se tratează cu ignoranță sau amenințări.

Citit 1253 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Iunie 2022 00:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.