Un președinte exhaustiv

Un președinte exhaustiv
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Dispreț prezidențial. "Cred că v-am răspuns exhaustiv", l-am auzit de două ori pe președintele Klaus Iohannis rostind această frază pe post de răspuns la două întrebări cât se poate de întemeiate ale jurnaliștilor: draftul privind legile securității și posibilitatea de a fi succesorul actualului șef al NATO. În "exhaustivitatea prezidențială" se simțea un soi de infatuare, ca să nu spun un dispreț flegmatic mascat față de pretențiile unor jurnaliști de a li se răspunde la întrebări. Mai ales că aceasta era prima conferință susținută la București, în acest an, de șeful statului. La finalul acestui eveniment, președintele și-a arătat întreaga prețuire și profundul respect față de libertatea presei, atunci când i s-a cerut să se pronunțe, în numele "României Educate" pe care o clamează, asupra situației jurnalistei Emilia Șercan, care a dezvăluit plagiatul premierului Ciucă și care a fost amenințată de rectorul Academiei de Poliție și a devenit subiectul unui kompromat. "Acum, sigur că se poate aștepta de la președinte să intervină în fiecare caz în parte, dar eu cred că este mai bine ca președintele să se preocupe să existe un cadru bun pentru o presă independentă și liberă. Și, după părerea mea, este. Existența dumneavoastră aici, faptul că se desfășoară această conferință de presă, cred că este un bun exemplu pentru libertatea presei în România"... Cu alte cuvinte vă primesc aici, îmi consumați timpul și aerul și mai vreți și răspunsuri la întrebări...

Citit 1005 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Iulie 2022 17:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.