* Exigență. "L-ai tras pe jos! Ăsta trebuie spălat din nou! Păi așa, dacă îmi faci greșeli, eu trebuie să mai spăl o dată și n-ajungem nicăieri!", o bruftuluia Dorina, angajata unei spălătorii de textile, pe ucenica ei "Maria", fără să știe că-i de fapt patroana, în misiune de "Șef sub acoperire". Ce-i drept, nici proprietara afacerii nu dovedea prea multă îndemânare: ba-i scăpau din mâini rufele pe care le scotea din mașina de spălat, ba mătura podeaua cu albiturile, încercând să le împăturească, ba izbutea să le calce anapoda, făcându-le cute. "Tu, iară mi le-ai scăpat pe jos! Apăi, eu zic că pentru astăzi îi suficient! Poți să mergi acasă că m-ai încurcat de tot! Pe lângă ce am eu, îmi mai dai și tu de lucru!", i-a spus angajata, scoasă din răbdări. Șefa sub acoperire a fost șocată, dar s-a supus, recunoscând, afară din spălătorie, că a avut două mâini stângi. În biroul ei de antreprenor, raportul de forțe s-a schimbat: "M-ai concediat. M-ai concediat după câteva ore de lucru. Știu și știam că ești perfecționistă, dar oamenii au nevoie de o perioadă de probă. Au nevoie să le dăm una, două, trei șanse. În prima lor zi de lucru, este normal să fie stângaci", i-a spus angajatei, încercând să-i explice Dorinei unde a greșit. "Să mai vină «Maria» și o să fie mai bine data viitoare", i-a replicat angajata. Mda, asta înseamnă că ai umor și în fața patronului pe care l-ai concediat pentru că era neatent și neîndemânatic...
Patroana, concediată de o salariată Scris de Anca Melinte


Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
12 cluburi sportive gălăţene, admise pentru finanţare de la bugetul local De la vândut sicrie, actriţă pe scena Teatrului Naţional Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO) Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL UPDATE. Ce ne pregăteşte Primăria pentru Galați StreetFest 2025. Distracţie de 1,3 milioane de lei1 comentariu
-
postat de MariaLuni, 01 Mai 2023 08:115.14.148.***"Teatru de doi lei". Asta cu "Șef sub acoperire" sa i-o spună lui mutu'! Dacă ar fi fost pe bune asa cum vor ei sa relateze, atunci altfel stăteau lucrurile! Se vede falsitatea de la o posta!00