* Şi chiar aveam! Stejarul din Borzeşti. Nucul Măriucăi, eroina de la Mărăşeşti. Gorunul lui Horea de la Ţebea. Teiul lui Eminescu şi Plopii lui fără Soţ de la Iaşi. Ulmul din Vladimiri… Acum avem palmieri. Palmierii aclimatizaţi ai primarului Robert Negoiţă fugăriţi de „generalul” Nicuşor Dan. De câteva zile încoace, mă uit cu un zâmbet amar la scandalul palmierilor din București pe care-l tot răsucesc jurnalele tv. Dacă nu aţi aflat, vă zic pe scurt: primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a plantat palmieri în Piața Unirii din București, numai că zona respectivă se află sub autoritatea Primăriei Generale. Iar „generalul” Nicuşor Dan nu vrea palmieri acolo, mai ales că n-au autorizaţie. Drept pentru care, arborii abia plantaţi au fost scoşi şi plimbaţi cu camioanele în faţa sediului Primăriei Sectorului 3. Ar fi de râsul curcilor dacă toată distracţia n-ar fi pe bani publici şi dacă bucureştenii n-ar avea probleme mai grave de rezolvat decât gusturile exotice ale edililor. Şi totuşi, de ce tocmai palmieri? De ce nu baobabi, bambuşi sau măcar portocali şi lămâi în caz că ne ia cu greaţă! În fond, au fost nişte vremuri când Bucureştiul era Micul Paris. De ce n-ar fi Micul Dubai?! În fond şi la urma urmei, de maimuţe nu ducem lipsă, inclusiv la vârful lanţului trofic. Iar papagalii care plătesc pentru toate excentricităţile suntem noi, cetăţenii de rând… Şi, cine ştie, peste ani, legendele urbane vor consemna palmierul lui Negoiţă şi cocotierul lui Nicuşor.
Frunză verde, foaie lată, ce copaci aveam odată! Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Competiţii naţionale. Patru zile de gimnastică la Sala Sporturilor din Galaţi Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!” Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard” Carnet cultural gălăţean. „Meridianul Brâncuşi”, vernisat la Muzeul de Artă Vizuală Galaţiul, reprezentat la un eveniment de anvergură în China. Cine şi de ce merge la „fraţii” din Wuhan1 comentariu
-
postat de Un cititorMiercuri, 17 Mai 2023 23:25109.97.129.***De rasul lumii! Cirese de import, capsuni de import... toate sunt de import. Copacii de ce ar strica directia? De ce un tei autohton parfumat cand poate fi un palmier ciufulit?00

