* Demonstraţie. "Vezi că-ţi pun mâinile pe fund!", a anunţat-o Tudor Chirilă pe Irina Rimes, în timpul demonstraţiei de băiat care ia prima dată fata la dans, la petrecerile din anii ’80. Ideea i-a venit datorită piesei lui Dan Spătaru, "Îţi pare rău", pe care o interpretase un concurent la "Vocea României". Irina s-a temut să nu strice momentul, dar Chirilă a liniştit-o: "Nu, dragă, că mă ocup eu de tot! Tu nu trebuie decât să fii! Adică, ce faci şi la «Vocea României»: decor". Şi a început scena: "Veneai, nu luai gagica de pe scaun, te învârteai păn’ jurul ei, întâi. Ea se uita şi ea la tine… şi la un moment dat: «Vrei să dansezi, te rog frumos?!». Dacă erai destul de abţiguit, o luai, începea celebrul blues şi te lipeai de ea". Degeaba striga Smiley că a trecut la "faza a doua", că în prima fază se dansa ţeapăn, cu juma’ de metru distanţă între fată şi băiat. Chirilă a mers mai departe cu exemplificarea, şi-a coborât mâinile pe posteriorul Irinei - dar n-a primit o palmă - ci doar o ajustare a mâinilor înapoi, pe talie. Cântecul cel mai important de la "bairam" era "Ia calea fratelui meu" - "Take My Brother Way", adică asta pricepeau petrecăreţii din celebra "Take My Breath Away". Apoi a explicat că, uşor-uşor, ceva se întâmpla hormonal pentru băiat, care îşi schimba postura de dans, îndepărtându-şi bazinul. Desigur intervenea beţivul petrecerii, căruia i se părea că ştie să cânte, iar adevăratul artist era cel mai câştigat, agăţând toate fetele! Ce vremuri, ce moravuri…
Cum se dansa la petrecerile din anii ’80 Scris de Anca Melinte

Etichetat cu
