Femeia are puterea de a ține familia împreună

Femeia are puterea de a ține familia împreună
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Relație. „Trebuie tot timpul: «Dragule, ce să-ți facă mama?! Puiule!». O zi dacă nu fac asta, îl vezi că se supără!”, explica, la Antena Stars, Monica Tatoiu. La început, am crezut că-i vreo lecție de alintat copilașii. Da de unde! Explica strategia relaționării cu soțul: „Bărbatul de lângă tine este precum copilul în primii patru-cinci ani de viață. Pe măsură ce timpul trece, are nevoie de încredere în sine. Să-l reasiguri că este important. Bărbatul cu febră sau cu dureri e mai rău decât copilul mic. Dacă bărbații ar trece prin naștere și nouă luni de sarcină ar fi groaznic!”, explica doamna Tatoiu, din experiența celor 39 de ani de relație cu același om: „Când deschide gura, deja știu ce zice. Și atunci trebuie tot timpul să reinventez. Într-o relație, prietenia e mai importantă decât iubirea, pentru că prietenia generează încredere și într-o relație încrederea e structura de rezistență, nu iubirea! Dacă nu facem chestia asta familia se clatină. Pentru că femeia are putere de la Dumnezeu să țină lucrurile împreună. Nicio cruce nu-i prea grea pentru o femeie care se preocupă să înțeleagă ce vrea viața de la ea. E foarte greu, dar nu imposibil”, susținea femeia de afaceri. Eu mă întrebam câți bărbați ar fi încântați să fie „corcoliți” precum băiețeii. Și cât timp le-ar lua să rostească faimoasa replică a lui Amza Pelea din filmul „Tată de duminică”: „Dacă-mi mai zici vreodată puișor, cocoșel sau iepuraș... mă duc la bucătărie și mă arunc în oala cu ciorbă”.

Citit 1278 ori Ultima modificare Vineri, 03 Noiembrie 2023 21:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.