Ochii Irinei Rimes şi gatiile lui Smiley

Ochii Irinei Rimes şi gatiile lui Smiley
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Pitoresc. Ştiţi mesajele „Ochii mei sunt mai sus” - cu săgețile ajutătoare - inscripţionate pe faţa tricourilor pentru a „abate” atenţia privitorilor de la bustul… „expresiv” (ca să nu spun voluptuos) al doamnelor şi domnişoarelor? La tricourile astfel personalizate mi-a zburat gândul când două perechi de ochi m-au ţintit de pe ecranul ocupat de o singură persoană: Irina Rimes. Sânii ei aveau ochi. Unii artistic holbaţi, care mă fixau peste un corset care flata silueta delicată a artistei. Deasupra genelor încondeiate erau nişte sprâncene negre, uşor cam încruntate. Poate doar concentrate la ceea ce se petrecea la „Vocea României” ajunsă în etapa „duelurilor”. Toţi cei patru ochi ai Irinei Rimes erau într-o frumoasă armonie. Din care m-a scos, brusc, ţinuta lui Smiley. „Oare Gina mai are draperii în dormitor?”, m-am întrebat. Pentru că, sincer, mi-ar fi plăcut nişte draperii cu acelaşi model şi din acelaşi material din costumul pe care îl purta Smiley. Nici nu ştiţi ce lumină caldă capătă încăperea, într-o zi însorită, cu draperii în nuanţa aceea! Şi uitându-mă la ţinuta completă – mai ales la nădragii evazaţi (adevărate gatii maramureşene) – m-am întrebat, timid, câte draperii au intrat. Da, numai răutăţi îmi trec prin minte, aşa-i.

N.B. pentru necunoscători, gátiĭ (ung. gatya) sunt izmenele foarte largi şi mai scurte de gleznă, făcute din pânză de cânepă sau in, pe care le poartă bărbații din Maramureş, vara, în loc de pantaloni.

Citit 1436 ori Ultima modificare Duminică, 05 Noiembrie 2023 19:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.