Cum slăbeşti 22 de kilograme de la Paşti până în postul Crăciunului

Cum slăbeşti 22 de kilograme de la Paşti până în postul Crăciunului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Disciplină. „Salopeta pe care o vedeți pe mine e cumpărată în 2009. Era singura din magazin, un număr mai mic. Am probat-o - crăpa efectiv pe mine - și am zis: «O voi lua și o să slăbesc». N-am purtat-o niciodată de atunci până astăzi, pentru că nu am slăbit, m-am îngrășat. Acum e prima dată când o port. M-am îngrășat pentru că mâncam nesănătos. Eu aș fi mâncat orice, dar am ajuns la performanța de a nu mai pune în gură nimic care nu aduce un aport benefic organismului”, mărturisea, la emisiunea „Vorbește lumea”, Laura Lezis, corespondent „La Măruță”. Jurnalista a slăbit 22 de kilograme, de la 74 la 52, cu ajutorul lui Carmen Barcan, specialist în terapii de slăbit, remodelare corporală și tratamente faciale, apreciată și recunoscută la nivel național. Firește, disciplina este prima regulă a unei diete care se transformă în stil de viață, pe termen nedeterminat. Sfaturile și indicațiile au fost numeroase, dar eu am ciulit urechile când a venit vorba de prevenirea și combaterea poftei de dulce: „Când nu mâncăm mâncare de calitate și când nu ne hidratăm, pofta de dulce crește. Trebuie să ne hidratăm, să consumăm carbohidrați sănătoși, mă refer la cereale integrale, legume, fructe, ovăz, ne ajută mult. Somnul e foarte important pentru că scade pofta de dulce și foamea”. Și dacă vă ține/veți ține un post de două săptămâni fără zahăr, veți scădea pofta de dulce cu 80 la sută. Dar tot rămân 20 la sută să vă chinuiască...

Citit 1150 ori Ultima modificare Vineri, 17 Noiembrie 2023 22:56

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro