De la Buna Vestire, „Câștigă România!”

De la Buna Vestire, „Câștigă România!”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Cultură. Grozav ar fi ca în fiecare zi să câștige România și noi în aceeași măsură. Dar până vor veni și acele vremuri - Dumnezeu știe când! - ne mulțumim și cu sezonul 14 al emisiunii "Câștigă România!", care, din 25 martie, de la Buna Vestire, va reveni cu patru ediții săptămânale, de luni până joi, de la ora 21,00, la TVR1. După cum dezvăluie televiziunea publică, întrebarea "Câștigă România!" din acest sezon va fi despre sportivii români și performanțe olimpice remarcabile. "De foarte mulți ani, România dă lumii sportivi mari, care, în ciuda vremurilor sau a condițiilor oferite, fac performanță. Indiferent de sport, în spatele unei medalii stau mulți ani de muncă, efort fizic și psihic și sacrificiu. Din acest motiv, orice sportiv care participă la Jocurile Olimpice merită tot respectul și admirația noastră. Orice performanță trebuie aplaudată și sportivii români ar trebui să fie prezentați cât mai des drept modele de curaj, voință și, în cele din urmă, de succes", a declarat prezentatorul emisiunii, Virgil Ianțu. Despre noul sezon, la care au început filmările, actorul a dezvăluit câte ceva: "Vom avea parte de un sezon excelent, cu ediții cu răsturnări de situație, suspans, dar și umor și concurenți excepționali!". După șapte ani, peste 1.000 de concurenți și zeci de mii de întrebări despre România, Virgil Ianțu și echipa sa continuă să aducă în fața telespectatorilor oameni deștepți și bine pregătiți, români excepționali din toate categoriile sociale, care și-au croit destinul prin forța educației.

Citit 1203 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2024 21:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.