Podiumul olimpic s-a dat, nu s-a câștigat

Podiumul olimpic s-a dat, nu s-a câștigat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Sol. "Am fost pentru două minute pe podium și mi-am câștigat locul respectiv. Am făcut cel mai bun sol din această competiție. A fost decizia arbitrelor. Nu știu să spun din ce cauză. A fost decizia lor, asta este, acum podiumul este dat!", sunt cuvintele gimnastei Ana Maria Bărbosu, declarații făcute cu ochii încă strălucind de lacrimi, la TVR Sport. "Podiumul este dat!", afirmația ei a răsunat cu ecou în sufletul și mintea mea, încă bulversate de schimbarea bruscă a podiumului la finala de la sol a Jocurilor Olimpice, după decizia arbitrelor de a accepta contestația americanilor, mărind nota lui Jordan Chiles și urcând-o pe podium. Îmi reveneau în minte aterizările chinuite și strâmbe ale lui Chiles din fiecare linie acrobatică și mi se răsuceau în suflet reacțiile atât de sincere și de nevinovate ale Anei, în clipa în care a realizat că e în afara podiumului. Ca după o lovitură în plex! Lângă Ana, Sabrina Maneca Voinea cu expresia înghețată în uimire pe chip. Ajunsă pe locul al cincilea după un închipuit călcâi care i-ar fi călcat marginea covorului. Sper ca decizia anunțată de mama și antrenoarea ei, de retragere din gimnastică, să nu fie definitivă. La fel de răscolitoare, și declarația dată de Ecaterina Szabo, una dintre cele mai mari campioane la gimnastică ale României: "Îmi aduc aminte că, atunci când făceam gimnastică, antrenorii mei tot timpul îmi spuneau «Cati, tu tot timpul trebuie să te pregătești pentru 15, ca la concurs să ai 10». Trebuie să fii deasupra lor cu 10 puncte, ca să ai o medalie"...

Citit 1039 ori Ultima modificare Marți, 06 August 2024 16:55

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Sclavii cu sclavii si zeii cu zeii ...
    Miercuri, 07 August 2024 19:54
    108.245.201.***
    Si-au batut joc de fetele noastre ....
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.