„Se mărită Monica, nu știu, Doamne, ce-i cu ea?!”

„Se mărită Monica, nu știu, Doamne, ce-i cu ea?!”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Iac-așa i-au cântat Gina Pistol și Maria Buză miresei Monica Bârlădeanu. Imaginile au făcut turul televiziunilor și al rețelelor de socializare. Mă tot întrebam, ieri-dimineață, dacă mai e ceva de arătat ori de comentat cu privire la petrecerea de sâmbătă și la invitați: de la Andreea Marin, la Adelina Pestrițu, de la Horia Brenciu, la Daciana Sârbu. Numai Raed Arafat n-a fost, după cum a trâmbițat România Tv. Înțeleg că mirele Valeriu Gheorghiță nu are prea mulți admiratori prin postul tv al tragediilor nesfârșite, dar modul în care România Tv a ales să relateze de la evenimentul - PRIVAT! - chiar dacă mirii și nuntașii sunt persoane publice.... mi se pare nepotrivit. "Monica Bârlădeanu și șeful vaccinării, Valeriu Gheorghiță, au deschis petrecerea de lux de la Palatul Snagov cu valsul mirilor. Sute de invitați au fost primiți în condiții de lux, iar mireasa a purtat o rochie de mii de euro", au anunțat cei doi crainici, în vreme ce pe ecran erau titrate, alternativ, două "informații": "Valsul mirilor: Bârlădeanu, în brațele șefului vaccinării" şi "Culisele luxului de la nunta Bârlădencei cu șeful vaccinării". De fapt, materialul video prezentat nu cuprindea decât imagini cu mirii valsând, sărutându-se în fața tortului și cu dedicația Ginei Pistol pentru mireasă... Despre "urările" telespectatorilor, care sunau mai degrabă a blestem pentru tânăra familie, despre comentariile privind frumusețea miresei și avuția mirelui... prefer să nu mai spun nimic. Nu de alta, dar nici vidanjele nu pot scoate ura și mizeria din sufletele unora....

Citit 1397 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2024 17:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.