Fricile lui Zmărăndescu

Fricile lui Zmărăndescu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* În culisele celebrității. Deși statura lui fizică impunătoare și mai ales cariera de luptător nu sunt chiar compatibile cu termenul de „frică”, iată că și un sportiv precum Cătălin Zmărăndescu are sensibilitățile și fricile lui. La o recentă ediție a emisiunii „În culisele celebrității”, de pe Antena Stars, telespectatorii au putut vedea cum, în drumul lui prin Moldova, s-a oprit la o mănăstire. Expresia lui solemnă și pioasă în același timp, din timpul slujbei, a fost urmată de un scurt interviu în care prima întrebare a fost: „Ce frici ai tu?!”. „Am frică de Dumnezeu. Am frică să greșesc. Să îl supăr pentru că mi-a făcut mult bine. Cumva nu vreau să-l dezamăgesc. Nu vreau să fiu nerecunoscător pentru ceea ce primesc”, a mărturisit sportivul. Însă dacă ar fi să nominalizeze o teamă concretă, a vorbit despre... curentul electric: „E singura mea teamă pe pământul ăsta. Și asta datorită faptul că, pe vremea când eram copil - da, am fost și eu copil! - acum mult timp în urmă, tatăl meu a încercat să schimbe un întrerupător și ne-am trezit că a pocnit, a făcut flamă și tata zburat direct în recamier”, a povestit Zmărăndescu. De atunci, apelează la ajutorul electricianului și pentru a schimba un bec ars. Nici măcar soției, Luiza, nu-i permite să se apropie de bec. „Fiecare are trăirile sale, fiecare simte sfânta liturghie într-un fel. Pentru mine, faptul că reușesc să mă rog în liniște, faptul că primesc niște binefaceri îmi întărește mai tare credința”, a mărturisit Zmărăndescu despre cele sfinte.

Citit 963 ori Ultima modificare Marți, 15 Octombrie 2024 18:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.