* Patapievici. Ştiu, o să-mi spuneţi că nu m-am vindecat de cei "15.000 de specialişti" promişi în campania electorală din 1996. Şi că o să târăsc promisiunea asta ca pe o ghiulea a propriei naivităţi, care să-mi aducă aminte că suntem în campanie electorală. Iată de ce, în loc de "specialişti", o să aleg "Profesioniştii". Cu majusculă şi articulat! "Vom avea întâlniri cu un baron (fost electrician), cu un preot (fost ambasador) şi cu un chirurg ortoped (fost politehnist şi cântăreţ în grupul Song)! Nu e o glumă! Iar deschiderea noului sezon de premiere, sâmbătă, 26 octombrie, sâmbăta de Sf. Dumitru, va fi cu un strălucit eseist, Horia-Roman Patapievici... fost fizician!... De aici s-ar putea deduce că niciodată nu e prea târziu să-ţi schimbi drumul, totul e să-l găseşti pe cel bun!" este mesajul Eugeniei Vodă, transmis de TVR1. Televiziunea naţională anunţă că începând de sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 23,00, revin ediţiile în premieră "Profesioniştii"! "Într-un moment când lumea şi media sunt focusate preponderent pe «politică» şi pe dezbateri electorale, emisiunea «Profesioniştii... cu Eugenia Vodă» va putea fi privită ca o veritabilă oază: de normalitate, dar şi de excelenţă, o oază a valorilor atemporale, plasate departe de «chestiunile arzătoare la ordinea zilei»”, argumentează postul naţional de televiziune. "Nu este nicio depresie, nicio melancolie, este o înţelegere profundă a acelui vers extraordinar al lui Eminescu: «Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat»?", spune Patapievici, în promoul emisiunii.
Se întorc profesioniştii! Măcar la televizor... Scris de Anca Melinte

