Licențiat și agramat

Licențiat și agramat
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

* Jador. "Prieteni căreia să-i ceri ajutorul nu există! Prieten, adică mă ajută și ei cu ce poate", explica sugușând biata gramatică a limbii române... Și totuși, cel care făcea aceste afirmații are un pic de școală. În 2017 a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București. A făcut și un master în comunicare, iar la un moment dat s-a înscris și la doctorat, pentru că voia să se facă profesor universitar. Lumea academică a pierdut o asemenea valoare pentru că a devenit celebru și s-a gândit că nu are nevoie de studii atât de înalte. Are comunități importante de urmăritori: 1,2 milioane pe Facebook, 1,4 milioane pe Instagram, pe TikTok - aproape 4 milioane, iar pe YouTube - 1,8 milioane de abonați. Protagonistul acestei povești este Jador, invitat duminică noaptea la "40 de întrebări cu Denise Rifai". Care povestea încântat: "Mi-am dorit foarte mult să mă fac profesor de transporturi. Domnul profesor mă plăcea foarte mult și am dat licența la Transporturi. Am renunțat pentru că am început să câștig bănuți. Dedicațiile mergeau. Și când am văzut că mai vrem eu și eu o dedicație și pot să îmi plătesc chiria, să nu mai mănânc doar pateu, să mai îmi iau și eu ceva ce-mi place să mănânc... Îmi place mult ciorba de fasole. Și ciorba de fasole era 10 lei, pateul era 3. Cu pâine 4 lei. Mai luam o roșie, 50 de bani. Și cu 4,5 lei mâncam. Ăsta e adevărul. Și am renunțat la planul de a mă face profesor pentru că am început să câștig bănuți din muzică". Măcar recunoaște singur că la limba română e "bâtâ"...

Citit 1484 ori Ultima modificare Marți, 26 Noiembrie 2024 20:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.