* Aventură. „Copiii s-au bucurat foarte tare când au auzit că plecăm din nou de acasă. Ei sunt obişnuiţi, au mai trecut prin asta, ştiu ce se întâmplă, ştiu ce părinţi nebuni au. Cumva, au şi ei spiritul acesta de aventură la fel de dezvoltat ca noi”, mărturisea artista Giulia Anghelescu, într-un clip de promovare a emisiunii „Power Cuple România” de la Antena 1. În opinia copiilor lor, Giulia şi Vlad au demonstrat deja, la „America Express” şi nu numai, că sunt de neclintit în faţa situaţiilor limită. Aşa că… mai pot băga o fisă. Singurul sfat primit de gălăţeanca Giulia a fost „să nu-l terorizeze pe Vlad”. Iar Vlad a primit doar încurajări. „Nu mai avem nicio frică! După 17 ani, ce frică să mai ai? Nu mai avem pentru că noi comunicăm foarte mult. Enorm! Noi vorbim încontinuu. Nici nu ştiu ce vorbim atâta!”, a mai adăugat Giulia.
Aşa cum v-am anunţat încă de anul trecut, gălățeanca Giulia și Vlad Huidu au acceptat provocarea participării la cel de-al doilea sezon al emisiunii „Power Couple” care va fi difuzată de luni, 13 ianuarie, la Antena 1. Iată cine le sunt adversarii: Leonard Doroftei și soția, Theo Zeciu și iubita lui, Diana Bulimar și logodnicul ei, Bella Santiago și soțul ei, Magicianul Robert Tudor și soția lui, Radu Bucălae și soția lui, DOC și soția lui și Andrei Stoica și soția lui.
Ar mai fi de spus că în primul sezon românesc al „Power Cuple” a participat un gălăţean, Radu Siffredi este "numele de scenă", partener al Oanei Matache - sora celebrei cântărețe Delia.